Nepoata de soră a lui Nicolae Ceaușescu, pe nume Niculina Drăgoescu, a murit la cutremurul din 4 martie 1977, printre cele 1424 de victime înregistrate în București.
Aceasta locuia în blocul Continental, din spatele Muzeului Municipiului București, fostul Palat Șuțu, care s-a prăbușit la cutremur. Tot atunci au murit și celebrii ei vecini Toma Caragiu și Doina Badea.
În 56 de secunde ale cutremurului din seara de 4 martie 1977 au murit, în total, 1.578 de oameni, dintre care 1.424 numai in Bucuresti. 33 de clădiri au picat secerate, printre care și Continental din spatele Palatului Șuțu, unde locuia și nepoată de-ale liderului comunist, Nicolae Ceaușescu. Aceasta era fiicaa surorii mai mici a dictatorului, Maria, al patrule copil al părinților. Legătura puternică cu cel mai puternic om din țară nu a putut-o salva. Într-un intervou pentru Adevărul.ro, Xavier Drăgoescu, fiul Niculinei, a rememorat acele clipe teribile.
Acesta a supraviețuit cutremurului, dar mama lui nu. „Mă jucam cu o maşinuţă primită de la Nicu Ceauşescu şi deodată îl aud pe tata (doctorul Henorel Drăgoescu – nr) strigând că e cutremur. El s-a repezit spre ieşire şi mama spre o altă uşă, şi-i auzeam cum strigau unul la altul «Vino încoace!». De mine uitaseră. Tata a vrut să sară pe acoperişul muzeului şi în momentul ăla m-am agăţat de pantalonii lui şi m-a luat în braţe”.
Au urmat apoi doar două secunde de cădere, s-a surpat podeaua și cei doi au căzut de la 30 de metri înălțime: „Am căzut pe tata. Era linişte totală. Atunci am început să plâng şi să-l strig. Nu mi-a răspuns şi mai târziu am auzit cum scuipa molozul înghiţit. Strigam după ajutor. Am avut noroc cu grinda de la uşă, care s-a oprit deasupra noastră. Mama a fost lovită în cap de o cărămidă “, a mai declarat acesta care acum are 48 de ani.
Înspre dimineață, după șase ore de spaimă, în întuneric, Xavier a văzut lumini de lanternă: „Ceauşescu a venit personal la faţa locului să vadă dacă nepoata lui, Niculina Drăgoescu, mai trăieşte. Pompierii au săpat un tunel şi ţin minte că nu vroiam să mă desprind de tata, iar el a ţipat la mine să ies“, a mai spus acesta , care a fost, alături de tatăl lui, grav rănit, însă printre singurii supravieţuitori din bloc.
Timp de doi ani, familia i-a ascuns moartea mamei spunându-i că e la tratament în străinătate. Nici tatăl lui nu a știut în primele zile, pe când era la spital. ”Familia purta haine de doliu, dar când veneau la spital să-l viziteze se schimbau în haine civile“, și-a mai amintit nepotul lui Ceauşescu. Singura victimă din familia lui Ceaușescu a fost Niculina, care a murit la cutremurul din 1977.