Raluca Pastramă a devenit soția lui Nicolae – Ionuț Pascu, cunoscut sub numele de Pepe, în 2012, când împlinea 21 de ani. Despre soția artistului se știu puține, singura controversă fiind doar faptul că este verișoara lui Florin Pastramă, soțul lui Brigitte Sfăt. De aceea, nu mulți îl cunosc pe socrul artistului, a cărui zi de naștere a fost marți.
Raluca Pastramă a devenit soția lui Pepe în 18 aprilie 2012, exact în ziua în care aceasta împlinise 21 de ani. De asemenea, mireasa purta în pântece prima fetiță a cântărețului. Artistul și Raluca Pastramă au două fete împreună. Bruneta este verișoara controversatului Florin Pastramă, partenerul afaceristei Brigitte Pastramă.
Startul în viață l-au primit de la Andra și Cătălin Măruță, iar motivele pentru care continuă să trăiască frumos sunt cele două fetițe pe care le au și dragostea care îi leagă. Toți îi cunosc și pe nași și pe miri, dar pe socrii mai puțin.
Pe unul dintre ei i-a arătat lumii Raluca, pe contul ei de Instagram, cu ocazia zilei lui de naștere. În descrierea imaginii, soția lui Pepe a notat: „La mulți ani, tăticul meu bun! Îți multumesc pentru tot! ? Te iubesc!”.
Cântărețul a povestit că și-a dat seama că vrea să formeze un cuplu cu Raluca atunci când se aflau în Spania, moment în care au dormit ca frații, lucru pe care l-a apreciat enorm.
„Mi-am dat seama că vreau să formez un cuplu cu ea atunci când am cunoscut-o mai bine în Spania și când am dormit ca frații și ne-am întors ca frații. Am constatat că e altfel decât restul. (…). Frumusețea relației noastre este că eu am simțit de la început că nu își dorește să iasă în față, nu își dorește să apară… Raluca se ocupă de grădiniță, ea și-a dorit să aibă ocupația ei, nu a vrut să fie soția lui Pepe și atât.
Cred că orice femeie își dorește asta și cred că orice bărbat își dorește așa ceva. Altfel, ar sta acasă și m-ar toca pe mine la cap. I-am oferit tot suportul logistic și financiar, iar în momentul de față nu că mă face mândru, sunt super-mega-încântat și fericit de cum funționează lucrurile”, a spus Pepe.