14 mai 2024 | 15:04

Cea mai bună friptură de curcan la cuptor. Secretul ca să iasă fragedă și gustoasă, se topește-n gură

Sfaturi Culinare
Cea mai bună friptură de curcan la cuptor. Secretul ca să iasă fragedă și gustoasă, se topește-n gură
Cea mai bună friptură de curcan la cuptor. Secretul ca să iasă fragedă și gustoasă, se topește-n gură

Dacă vrei să faci cea mai bună friptură de curcan la cuptor, iată cele mai utile trucuri. Cum se pregătește corect carnea, ca să iasă fragedă și gustoasă. Doar dacă ții cont de aceste secrete, se va topi în gură la propriu.

Trucuri pentru carnea de curcan

Carnea de curcan, mai ales atunci când provine de la o pasăre crescută natural și hrănită cu cereale la țară, este cunoscută pentru consistența sa mai densă și mai ațoasă în comparație cu cea de pui.

Este o alegere populară pentru friptură, iar pentru aceasta se folosește adesea carnea de pe piept și de pe pulpe. Aripile, spatele sau gâtul de curcan sunt de asemenea folosite în bucătărie pentru a pregăti diverse rețete, cum ar fi supa, ciorba sau piftia.

Pentru a frăgezi carnea de curcan, care are tendința de a fi mai puțin grasă, se recomandă marinarea acesteia într-o soluție lichidă cu ingrediente care ajută la înmuierea fibrelor. Printre cele mai eficiente soluții pentru acest scop se numără iaurtul sau chefirul, amestecate cu ulei, condimente, suc de lămâie și frunze de dafin.

Carnea trebuie să fie lăsată la marinat timp de cel puțin două ore, ideal fiind să fie marinată timp de aproximativ șase ore pentru a absorbi în mod corespunzător aromele. Alte lichide recomandate pentru marinare sunt vinul alb, sucul de ananas sau sucul de portocale.

De asemenea, pieptul de curcan poate fi frăgezit prin băterea cu ciocănelul pentru șnițele și lăsat apoi într-un baiț aromat din vin și condimente. În ceea ce privește aromele potrivite pentru prepararea cărnii de curcan, se recomandă ierburile mediteraneene delicate, precum tarhonul, salvie, rozmarin, menta, coriandrul și piperul alb.

Un alt truc folosit de bucătari este gătirea pulpelor de curcan la tavă împreună cu pielea, iar sub piele și în crestături se adaugă unt amestecat cu ierburi aromate și sare de mare pentru a intensifica aroma și a menține suculența cărnii. De asemenea, este recomandat să se prepare carnea de curcan la tavă cu vin alb și ulei sau cu supă de legume.

Pentru a preveni uscarea excesivă a cărnii în timpul gătirii la cuptor, se recomandă stropirea acesteia cu supă sau vin alb și acoperirea cu folie de aluminiu spre finalul procesului de gătire.

Cum faci friptura de curcan perfectă

Pentru friptura de curcan nu ai nevoie de prea multe ingrediente, dar este important ca acestea să fie proaspete și de calitate. optează pentru pasărea crescută la țară, natural, dacă ai posibilitatea.

INGREDIENTE

  •  1 curcan de 6-8 kg
  •  120 g unt moale
  •  3 portocale, ingredientul special
  •  1,5 litri supă de păsare
  •  sare
  •  piper

Curățați pasărea foarte bine, îndepărtând gâtul și măruntaiele. Acestea din urmă se taie mărunt, pentru a fi utilizate în umplutură. Mai apoi, așezați pasărea într-o tavă de copt, cu pieptul în sus.

Umpleți cavitatea pasărei cu măruntaiele tocate și pregătite anterior, după care ungeți-o cu unt topit și condimentați generos cu sare și piper. După ce ați pus aceste detalii la punct, acoperiți pasărea cu o folie de aluminiu pentru a menține umiditatea în timpul coacerii.

Turnați 500 ml de supă în tavă, pentru a vă asigura că o să iasă moale și gustoasă la final. Puneți tava în cuptorul preîncălzit la 180°C și coaceți curcanul timp de aproximativ 2 ore, udând-o la fiecare 30 de minute cu sos din tavă. Adăugați suplimentar din rezerva de supă pe măsură ce lichidul se evapora.

După două ore de coacere, îndepărtați folia de aluminiu și adăugați cele trei portocale, curățate și tăiate cuburi sau feliuțe. Acestea vor adăuga arome delicioase fripturii de curcan.

Continuați coacerea curcanului timp de încă două ore sau până când este frumos rumenită și fragedă. După coacere, lăsați friptura să se odihnească timp de 30 de minute în afara cuptorului, pentru a permite cărnii să atragă toate ingredientele.

Taiați friptura de curcan în felii generoase și serviți-o alături de garniturile preferate, cum ar fi piure de cartofi, legume la grătar sau salată verde proaspătă.