Orhideea este o plantă exotică care emană eleganță. Este una dintre cele mai îndrăgite flori, iar culoarea ei vibrantă înfrumusețează orice colț de cameră. Dacă aveți o orhidee fără flori, nu este bine să o aruncați. Ea mai poate fi salvată. Ce trebuie să faceți, aflați în rândurile următoare.
Orhideea se numără printre cele mai răspândite flori, având peste 30.000 de specii și 200.000 de hibrizi. O putem găsi și în natură, dar de cele mai multe ori o creștem în ghiveci.
Varietatea de culori, frumusețea și eleganță sunt doar câteva dintre motivele pentru care această floare este atât de iubită. În țara noastră, nu există florărie în care să nu găsiți o orhidee.
Cu toate acestea, au nevoie de îngrijire specială, iar mulți nu se ocupă așa cum ar trebui de ele, motiv pentru care se ofilesc. Orhideele sunt renumite pentru longevitatea florilor sale, iar dacă sunt îngrijire corespunzător, rezistă foarte mult timp.
De cele mai multe ori, după ce se usucă florile, tija orhideei se poate îngălbeni, dar în unele cazuri rămâne verde. Indiferent de situație, atunci când se întâmplă acest lucru, experții recomandă tăierea tijelor după ce orhideea s-a ofilit.
Tijele orhideelor trebuie tăiate la 1 – 1,5 cm deasupra celui de-al treilea sau al patrulea nod, la o înălțime de circa 20-30 cm. Dacă tija a început să înflorească, atunci poate fi tăiată puțin mai jos de porțiunea uscată.
Specialiștii mai recomandă să acoperiți tăietura cu ceara, pentru a nu se usca prea mult. Folosind o lumânare, turnați câte o picătură pe fiecare tăietură. Ceara nu va permite umidității din tijă să se evapore.
Chiar dacă tija se va usca, acesta nu este un motiv de îngrijorare. Orhideea are nevoie de o perioadă de recuperare după tăierea tijei, deci nu o fertilizați imediat după acest proces.