17 apr. 2024 | 09:10

Detaliul care s-a aflat despre Petre Roman, după moartea Mioarei. Ce ar fi făcut fostul premier după Revoluţie, ce acuzaţii i se aduc VIDEO

Politică
Detaliul care s-a aflat despre Petre Roman, după moartea Mioarei. Ce ar fi făcut fostul premier după Revoluţie, ce acuzaţii i se aduc VIDEO
„Nu avem de-a face cu o acuzaţie în sens juridic, ci avem de-a face mai degrabă cu o opinie politică.”

La începutul acestui an, pe 23 februarie, Petre Roman și familia sa treceau prin momente grele, după decesul celei care a fost Mioara Roman. Dar, la doar câteva luni de la acest moment a apărut și detaliul care s-a aflat despre Petre Roman, după moartea Mioarei, în același timp aflându-se și ce ar fi făcut fostul premier după Revoluţie, dar și ce acuzaţii i se aduc.

Care este detaliul care s-a aflat despre Petre Roman, după moartea Mioarei

Pe 23 februarie, la 83 de ani, fosta soție a lui Petre Roman, Mioara, pleca într-o altă lume după o perioadă relativ lungă de luptă cu o boală degenerativă nemiloasă. Trei zile mai târziu întreaga familie o conducea pe Mioara Roman pe ultimul drum, dar, surprinzător, fostul premier nu avea să participe la funerariile Mioare Roman, ulterior aflându-se și motivul pentru care Petre Roman nu a dorit să o vadă pe fosta soţie înainte de înmormântare.

Este vorba, de fapt, despre detaliul care s-a aflat despre Petre Roman, după moartea Mioarei, și anume informațiile conform cărora Procurorul General i-ar fi solicitat președintelui Iohannis semnarea cererii de trimitere în judecată și a umăririi penale în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Klaus Iohannis a semnat cererea în dosarul Mineriadei

În cursul zilei de ieri, așa cum anunța Administrația Prezidențială, Iohannis a semnat cererea solicitată de Procurorul General al României, privind urmărirea penală și trimiterea în judecată a fostului premier Petre Roman, precum și a fostul vicepremier, Gelu Voican Voiculescu.

Lovitura dură primită de Petre Roman. Va fi urmărit penal, Klaus Iohannis a semnat

Cei doi sunt urmăriți penal acum, pentru a doua oară, după ce în 2017 și 2018 s-a mai încercat același lucru, pentru evenimentele dramatice din 13-15 iunie 1990, când sute de mneri din Valea Jiului aveau să vină la București, chemați de autorități, și să înăbușe manifestațiile pașnice ale studenților, iar Piața Universității era curățată de minerii lui Miron Cosma.

Ce ar fi făcut fostul premier după Revoluţie

În calitatea sa de premier al României la momentul 13-15 iunie 1990, Petre Roman, conform dosarului instrumentat, ar fi fost implicat direct în luarea deciziilor de a le permite minerilor să intre în Piața Universității, și să facă ceea ce toată lume știe astăzi ce au făcut.

Pe de altă parte, în documentele parțial desecretizate în 2017, se mai constată că a fost de acord ca MApN să se ocupe cu hrana minerilor aduși din Valea Jiului pe toată perioada cât au stat în București.

Lovitura dură primită de Petre Roman. Va fi urmărit penal, Klaus Iohannis a semnat

Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu & Petre Roman (13-15 iunie 1990)

Documentul semnat ieri de președinte pune în legitimitate solicitarea lui Alex Florența, Procurorul General al României, de a-i pune sub urmărire penală pe cei doi, fiind, de altfel, o lovitură dură primită de Petre Roman, care declara în 2017, referitor la acuzații, că „Eu pur şi simplu consider că această acuzaţie este o acuzaţie fabricată, o mistificare”.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Zodiile care vor avea sărbători de neuitat. Își pot reîntâlni marea iubire în orașul natal
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro