Olimpia Melinte reușește să jongleze între proiectele pe care le are în teatru și film și viața de familie. Actrița și soțul ei, Luca Constantin, de profesie it-ist, se ocupă exclusiv de cei doi copii – Sasha și Ingrid, de când părinții lor s-au întors în orașul natal. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, actrița ne-a spus că atunci când este implicată într-o producție care presupune filmări pe o perioadă mai mare, situația se schimbă. Respectiv una dintre bunici se mută temporar în București și situația se repetă și când se aliniază astrele și ea reușește să plece împreună cu soțul într-un city break. Anul acesta au ales Malta.
Olimpia Melinte va fi anul acesta prezentă în cinematografe cu 2 pelicule la care a filmat la foc automat: Moromeții 3 și A tranșa, roluri care au scos-o din zona de confort, după cum ne-a mărturisit.
Cei doi copii – Sasha și Ingrid – sunt diferiți ca firi?
Foarte diferiți. Ingrid este extraordinar de sociabilă, ar vorbi nonstop și cu toată lumea. Ea se trezește vorbind și se culcă vorbind, în timp ce Sasha e un pic mai sensibil, mai introvertit, de mic a fost așa. Are alt caracter, desenează foarte bine, are un univers foarte interesant al lui.
În care dintre cei doi copii te regăsești? Cum erai tu în copilărie?
Momentan în Sasha mă regăsesc foarte mult și la alea mai bune și la alea mai puțin bune.
Citește și: Olimpia Melinte e mămică model! Ce a făcut, inspirată de propriul ei fiu
Pe plan profesional ce pregătești?
Vă aștept la film, Moromeții 3 se coace, am terminat filmările anul trecut și anul acesta va ieși, la fel și filmul A tranșa, unde la fel joc un rol foarte dur, cam astea sunt proiectele care urmează să apară în cinematografe.
Presupun că fiind vorba de un rol dur te-a cam scos din zona ta de confort. Ce ai fost nevoită să înveți pentru a-ți contura personajul?
Cred că să nu am pic de empatie și pentru mine e foarte greu să nu sufăr alături de cel care suferă în fața mea sau cumva să simt mai mult decât un om obișnuit. Și asta m-a scos așa foarte mult din zona mea de confort, să fiu capabilă de foarte mult rău, să fac rău oamenilor apropiați, asta e un lucru dificil.
Când ai filmări pentru diverse producții, cum te descurci? Delegi toate responsabilitățile soțului?
De obicei avem ajutor în perioadele respective, vine una dintre bunici și se mută practic la noi pe perioada în care eu sunt foarte prinsă, ca să am eu liniște. Soțul se descurcă extraordinar de bine, dar și el trebuie să muncească și atunci e complicat. El lucrează în domeniul it.
Vă mai permiteți escapade în doi?
Da, avem niște bilete cumpărate, dar le tot amânăm. Am zis că mergem în aprilie, dar acum în aprilie ne-am dat seama că nu prea putem, că Sasha are niște concursuri, niște chestii de făcut, am zis că poate în mai. O dată pe an reușim măcar 3 zile, să vedem anul acesta dacă va fi mai, iunie, iulie, nu știm când.
Și ce destinație ați ales?
Am ales Malta, am înțeles că e foarte frumos și îmi doresc de mult să ajung acolo. Sper să se întâmple.
Citește și: Olimpia Melinte, șantajată de fiica ei: “Știe că merge asta cu sunatul și chematul” VIDEO EXCLUSIV
Video: Cătălin Shadi Sîrbu