Cel mai nociv aliment, pe care mulți îl consumă la micul-dejun. Chiar dacă este preferat de o mulțime de oameni, printre care și copii, nu are efecte bune asupra sănătății. Din contră, este asociat de specialiști cu afectarea memoriei.
Există un aliment pe care îl consumăm în diferite combinații și pe care poate nu l-am fi asociat niciodată cu un ceva atât de dăunător pentru sănătate. Cu toate acestea, medicii recomandă să îl eliminăm complet din dieta noastră.
La un moment dat, s-ar putea să-l fi mâncat cu toții fără să ne gândim la ce riscuri ne supunem. Este perfect pentru micul dejun, ne ajută să facem un piure cremos și multe altele. Chiar și așa, este un mare pericol pentru sănătate.
Dacă încă nu ți-ai dat seama, este vorba despre margarină. Consumul acestei grăsimi vegetale la micul dejun este ceva pe care trebuie să-l eliminăm complet din rutina noastră, pentru că nu facem altceva decât să ne supunem la riscuri, conform medicilor.
Micul dejun este, în esență, una dintre cele mai importante mese ale zilei, pentru care trebuie să ținem cont de câteva detalii pe care poate până acum nu le-am avut in vedere.
În această perioadă, margarina este foarte consumată mai ales de către cei care țin post. Pentru că este un produs ce nu conține lapte, este o alegere frecventă în rândul credincioșilor, dar puțini știu cât de nociv este acest aliment.
Dacă vă gândiți ce să mâncați la micul dejun sau faceți o listă de cumpărături, eliminați acest aliment chiar acum. Știința a demonstrat că margarina și alți acizi grași trans afectează, înainte de toate, memoria.
Puțină ciocolată pe zi poate fi esențială pentru ca amintirile noastre și memoria pe termen scurt să rămână în stare perfectă în ciuda anilor. Medicii spun că, în loc să mâncăm pâine cu margarină dimineața, mai bine optăm pentru un cub de ciocolată.
Grăsimile trans fac chiar și pielea mai sensibilă la radiațiile UV și deteriorează elastina și colagenul pielii. În plus, medicii spun că margarina provoacă inflamații cronice și accelerează formarea ridurilor, în special după vârsta de 40 de ani.
Medicii recomandă să înlocuim margarina cu produse pe bază de ulei de măsline sau de avocado. Mult mai sănătos este și untul, dar să nu uităm că cea mai bună opțiune este cel de calitate, preparat doar din lapte.
Majoritatea tipurilor de margarină din magazine conțin coloranți și conservanți sintetici, care pot provoca scăderea glicemiei, alergii și migrene, indigestie, astm, iritații ale pielii și ochilor.
Potrivit medicilor, margarina este unul dintre cele mai nocive alimente pe care le putem consuma. Pentru a asimila aceste grăsimi, organismul consumă o cantitate mare de energie, ceea ce înseamnă că și sistemul imunitar are de suferit din această cauză.