23 mart. 2024 | 19:27

Cele mai gustoase ciorbe de post. Nu trebuie să aibă carne sau smântână pentru a fi delicioase

Diverse
Cele mai gustoase ciorbe de post. Nu trebuie să aibă carne sau smântână pentru a fi delicioase
Cele mai gustoase ciorbe de post

Pentru cei care aleg să respecte restricțiile alimentare impuse în perioadele ce preced marile sărbători creștine, una dintre marile provocări este gustul preparatelor pe care le pot consuma. Află, din rândurile de mai jos, care sunt cele mai gustoase ciorbe de post. Vei vedea că nu trebuie să aibă carne sau smântână pentru a fi delicioase.

Variante delicioase pentru perioadele cu restricții alimentare

Pentru românii care respectă perioadele de restricții alimentare impuse înainte de marile sărbători creștine din an, menite să pregătească trupul și sufletul pentru celebrarea unor personalități sau evenimente ce au stat la bazele religiei noastre, a-și construi un meniu zilnic ce să includă preparate delicioase și variate este o mare provocare.

Nu este nevoie să renunțăm la mâncarea gustoasă și aromată cât ținem post. Rafturile magazinelor nu duc lipsă de produse fără ingrediente de origine animală, iar fructele și legumele din supermarketuri și piețe pot fi transformate în preparate excepționale.

Care sunt cele mai gustoase ciorbe de post

Două alegeri ce te vor face să îți pui și o a doua porție sunt ciorba de fasole cu ciuperci și cea de linte – acestea fiind considerate de mulți printre cele mai gustoase ciorbe de post. În plus, sunt și simplu de făcut.

Rețetă ciorbă de fasole cu ciuperci

Ingrediente:

  • 200 grame de fasole boabe (uscată sau conservă)
  • 200 grame de ciuperci
  • o ceapă medie
  • doi morcovi
  • doi cartofi
  • două linguri de ulei
  • două linguri pastă de tomate
  • borș
  • pătrunjel tocat
  • o linguriță de boia dulce
  • o linguriță de paprika
  • sare și piper – în funcție de preferințe
  • apă – cât să acopere ingredientele

Te-ar putea interesa și: Cum dai gust ciorbelor de legume. Ce să pui prima dată în oală, așa le dai aromă

Mod de preparare:

Primul pas este hidratarea boabelor de fasole uscată. Acestea se lasă peste noapte într-un vas cu apă. Apoi, fasolea se fierbe până se înmoaie.

Se toacă ceapa, morcovii, cartofii și ciupercile. Se pune o tigaie pe foc, cu ulei, în care se călește ceapa până devine translucidă. Se adaugă morcovii, cartofii și ciupercile și se lasă la călit câteva minute.

Se adaugă boabele de fasole și apă, cât să acopere ingredientele și se presară boia dulce și paprika. Ciorba se lasă la fiert până când toate legumele devin moi. Se pune pasta de tomate, borșul, sarea și piperul și este gata de servit.

Rețetă ciorbă de linte

Ingrediente:

  • o ceapă mare
  • doi morcovi
  • doi cartofi
  • 200 grame de linte uscată
  • două linguri de ulei
  • o linguriță de boia dulce
  • o linguriță de cimbru uscat
  • două linguri de pastă de tomate
  • borș
  • sare și piper – în funcție de preferințe
  • apă – cât să acopere ingredientele

Te-ar putea interesa și: De ce nu este bine să mâncăm ciorbe și supe seara. Sfatul regretatului medic Gheorghe Mencinicopschi

Mod de preparare:

Se toacă ceapa, morcovii, cartofii. Separat, se toarnă puțin ulei într-o oală și se pune pe foc. Apoi, se adaugă ceapa și se călește până devine aurie, după care se pun și morcovii și cartofii – toate se călesc pentru câteva minute.

Se spală lintea sub un jet de apă rece și se adaugă în oală. Se toarnă apă, cât să acopere toate ingredientele, și apoi se presară boia dulce și cimbru.

Vasul se lasă pe foc, la intensitate medie, până când lintea și legumele se înmoaie. Se pune pasta de tomate, borșul, sarea și piperul și este gata de servit.

Parteneri