Joi, 21 martie 2024, Antena Group i-a dat în judecată pe Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, de la show-ul culinar Chefi la Cuțite. De această dată, foștii angajatori cer daune în valoare de zeci de mii de euro. Colegul celor doi celebri bucătari, Sorin Bontea, nu apare în proces.
În noiembrie 2023, Antena Group a deschis pe numele fiecărui fost jurat Chefi la Cuțite câte un proces. Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au figurat într-un dosar ce avea ca obiect „obligarea să execute contractul de prestații artistice”. Cazul nu este încă soluționat.
În decembrie 2023, Antena Group a deschis a doua rundă de procese, tot pe numele fiecăruia dintre foștii jurați Chefi la Cuțite, de această dată dosarele având ca obiect „pretenții”. Cazul, încă nesoluționat.
Pe 6 martie 2024, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au dat împreună în judecată Antena Group din cauză că nu au fost plătiți pentru ultimul sezon Chefi la Cuțite pe care l-au filmat, potrivit dezvăluirilor celui dintâi bucătar în presă.
Șase zile mai târziu, Antena Group a intentat a treia oară procese în instanță, de această dată chemând-o la judecată și pe soția bucătarului Florin Dumitrescu, Cristina Sima Dumitrescu. Motivul, încă neștiut.
Joi, 21 martie 2024, Antena Group i-a acționat din nou în instanță – a patra oară – pe Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu. De menționat nu figurează ca parte colegul celor doi foști jurați Chefi la Cuțite, Sorin Bontea. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 1.
10.000 de euro cer șefii Antena 1 atât de la Florin Dumitrescu, cât și de la Cătălin Scărlătescu, după ce ambii au făcut declarații dure împotriva televiziunii în ultimele săptămâni, potrivit Pagina de Media.
Motivul pentru care Antena Group i-a acționat din nou în instanță pe bucătari este faptul că atât Florin Dumitrescu, cât și Cătălin Scărlătescu au vorbit public despre colaborarea pe care au avut-o. Cel din urmă bucătar a dezvăluit, așa cum am menționat mai sus, că nu a fost plătit de șefii săi.
„Nu ştiu cât o să mă coste chestia asta, poate încă un proces. Dar cine ştie?! Libertatea de exprimare se pare că e doar de o anumită tabără, nu o avem toţi. Şi în orice caz, nu o avem toţi egală”, a spus Florin Dumitrescu la vremea respectivă.
Sorin Bontea nu figurează ca parte în cea de-a patra rundă de procese intentate de Antena Group. Motivul este de la sine înțeles. Spre deosebire de foștii săi colegi, bucătarul a fost extrem de discret și nu a oferit declarații publice privind colaborarea cu Antena 1 pentru show-ul culinar Chefi la Cuțite.