Dan Bittman, unul dintre sex-simbolurile autohtone ale ultimelor decenii, va împlini la finele acestei luni 62 de ani. E mult? E puțin? Și mai ales, cum se împacă îndrăgita vedetă cu acest prag temporal? La toate aceste întrebări Dan Bittman a încercat să dea răspunsuri în exclusivitate pentru playtech.ro, oferind deseori cu multă sinceritate, reacții foarte interesante.
Una peste alta, cel care se află sub lumina reflectoarelor de decenii bune a realizat un bilanț personal aparte, în care și-au găsit loc o serie de confesiuni aproape fără egal, în care se pot citi inclusiv regretul artistului.
„Cum mă simt la 62 de ani? Ca la 26! Am multe dimineți în care îmi propun să fac o groază de lucruri, dar pe parcursul zilei corpul îmi reamintește de anumite condiționări. Așa că dorințele se mai estompează, uneori.
În fond, acesta e mersul natural al lucrurilor și vreau sau nu, trebuie să mă adaptez situațiilor”, declară Dan Bittman cu doza personală de farmec pe care mulți dintre fani i-o cunosc deja.
Pe de altă parte, e conștient și de farmecul său personal, cel care l-a însoțit o viață întreagă și care va continua să-i țină isonul multă vreme și de acum înainte.
„Vârsta ne spune, mai des sau mai rar, după caz, că e timpul să schimbăm ceva în viețile noastre. La mine, spre exemplu, a venit cu ideea de a mă așeza, într-un fel la casa mea. A, nu vă gândiți la căsătorie, fiindcă nu despre asta vorbesc.
Nu e cazul! Acum caut pe cineva cu care să mă înțeleg cât mai bine, dar nu aș vrea să las vreo fată tânără și frumoasă văduvă!”, a precizat el într-o cheie extrem de personală.
Te-ar putea interesa și: Candidează Dan Bittman la Primăria Sectorului 1? „Nu am a mă teme de niciun fel de dezvăluiri!” EXCLUSIV
Ceea ce e cert pentru Dan Bittman e faptul că relația cu cea care i-a stat alături 29 de ani, Liliana Ștefan, e definitiv închisă.
„Chestiunea unei întoarceri la cea mi-a stat alături ani buni e închisă. Definitiv! Și nu e vorba despre dorința mea anume sau vreun orgoliu masculin prost înțeles.
Nu! Am primit dinspre ea anumite mesaje, clare, pe care am de gând să le respect întru-totul”, a sunat reacția sa la întrebarea în ce măsură ia în calcul varianta unei întoarceri la mama băieților săi, Marc, Patrick și Alex.
Pe de altă parte, puterea farmecului său „stă” încă la dreapta sa și admite că uneori observă, în special la doamnele și domnișoarele din primele rânduri ale sălilor de spectacol, anumite mesaje cu „subtext”.
„Când eram tânăr aveam alte reacții, dar acum e altceva. Și generațiile s-au schimbat. Tinerele de altădată vin azi la spectacolele Holograf cu fetele sau poate chiar cu nepoatele lor.
Ne bucurăm de această continuitate și încercăm să prelungim cât mai mult posibil întâlnirile cu fanii, dar nu mai poate fi vorba de vremurile de altădată!”, încearcă un răspuns cât mai diplomat unul dintre cei mai cuceritori bărbați ai României ultimelor decenii.
Te-ar putea interesa și: Dan Bittman, certat de fiul său! Artistul simte că și-a neglijat familia: “Nu m-a iertat” VIDEO EXCLUSIV
Iar dacă vine vorba despre cea mai mare dorință pe care vrea să și-o împlinească la aniversare sa, atunci aceea e legată de intenția clară de a lua masa, undeva, departe de ochii lumii, cu băieții săi.
„Nu știu dacă a doua sau a treia zi mă voi întâlni cu prietenii mei cei mai buni pentru a sărbători, dar știu că în ziua cu pricina voi lua masa cu copiii mei. Care sunt niște bărbați în toată firea, la vârsta lor. La 25, 20 și 17 ani nu le mai poți spune copii, dar eu tot așa îi văd!”, conchide același Dan Bittman.