Cu toate că suntem la mijlocul lunii martie, ne confruntăm cu un nou episod de iarnă, efectul unui ciclon polar ce ajunge în țară. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat când revin ninsorile în România. Informații de ultim moment de la ANM.
De la temperaturi de 20 de grade Celsius, la frig, ninsori, vânt puternic și maxime de până la două grade Celsius. Vremea s-a schimbat radical în România, în ultimele zile, acest nou episod de iarnă fiind efectul unui nou ciclon polar ce ajunge în țară.
Potrivit specialiștilor de la ANM, ninsorile își fac iar apariția, miercuri și joi, mai cu seamă în zonele de munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri.
„Într-adevăr, pentru următoarele zile contăm pe o vreme în general închisă, cu ploi. Dacă astăzi, în mod special în Transilvania, în Maramureș, Moldova și Dobrogea vorbim de cantități însemnate, la nivel local 10-15, posibil 20l/m² la munte, în special în zona Carpaților Orientali, la altitudini mai mari de 1.500m lapoviță și ninsoare”, a transmis Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.
ANM a emis și o avertizare de tip cod galben de ninsori, valabilă miercuri, 13 martie 2024, până la ora 19:00. Se anunță „ninsori moderate cantitativ, care vor depune 15-25 cm de zăpadă”, în zonele de munte de peste 1.800 de metri din județele Brașov și Sibiu.
Te-ar putea interesa și: Locul din România în care zăpada a depășit 30 de cm. E iarnă în toată regula
Meteorologii au și vești bune. Potrivit acestora, vremea va începe să se încălzească din acest weekend.
„Sfârșitul de săptămână va aduce temperaturi în creștere. Vorbim de 10-17°C comparativ cu ceea ce vom înregistra în aceste zile, așa cum menționăm cel mult 14-15°C și în Capitală. Dacă în aceste zile contăm pe ploi la nivel local și aici putem să consemnăm valori de cinci-10l/m² temperaturile nu vor depăși la nivelul maximelor 12-14°C cu minime dimineața cel mult de 3-4-5 grade Celsius.
De sâmbătă și în Capitală contăm deja pe 15°C și chiar și la nivelul minimelor, valorile de temperaturi vor fi în creștere și vor depăși cu siguranță cele cinci-6° pe care le vom consemna în acest interval”, a spus Elena Mateescu, director ANM, pentru sursa citată.
Te-ar putea interesa și: Când scăpăm de ploile din România. Meteorologii ANM au actualizat prognoza, ce se întâmplă cu vremea