Florin Piersic, în vârstă de 84 de ani, și Medeea Marinescu, în vârstă de 45 de ani, au cea mai lungă colaborare, și anume, de peste 10 ani, cu spectacolul ”Străini în noapte”, pe care cei doi îl vor juca și în acest an tot cu casa închisă, fanii actorului înghesuindu-se pentru a cumpăra bilete și pentru a-i savura prestația.
Reamintim că până în anul 2020, rolul feminin din ”Străini în noapte” a fost interpretat de actrița Emilia Popescu, care a fost înlocuită, ulterior de Medeea Marinescu. Piesa ”Străini în noapte” se bucură de un succes răsunător. Aceasta a fost pusă în scenă de maestrul Radu Beligan, după ce a văzut-o la Teatril Marugny, din Franța. Pe atunci, rolul principal a fost interpretat de inegalabilul Alain Delon, care a debutat în teatru destul de târziu, și anume, la vârsta de 70 de ani.
“Radu Beligan a adus-o, a tradus-o şi eu o joc de atâţia ani. Am avut deplasări, am fost cu piesa «Străini în noapte» la Paris, am fost la Londra, tot cu ea am fost la Toronto, Montreal, Quebec, Bruxelles. Un lucru care îmi ridică moralul cumva, starea, mă bucur pentru că din asta trăim, din recunoştinţa publicului, a oamenilor care ne-au văzut, ne-au plăcut şi cât de cât ne-au aplaudat . Publicul e telefonul fără fir. Cea mai bună reclamă e când spectatorul vede piesa şi apoi le spune şi altora: «Mergeţi, bă, să vedeţi piesa aia, că e faină tare! Sunt foarte buni actorii ăia»!”, a scris Florin Piersic pe pagina de Facebook.
Pe data de 10 februarie 2020, Florin Piersic și Medeea Marinescu au jucat piesa ”Străini în noapte”, la Teatrul Național, sub ochii a o mie de fani. Sala Mare a Teatrului aAțional a devenit neîncăpătoare, biletele s-au vândut imediat, iar printre invitați s-a numărat și celebrul naist Gheorghe Zamfir.
Se pare că Florin Piersic nu dă deloc semne de oboseală. Înainte de piesa care a început la ora 20:00 în aplauzele spectatorilor, maestrul și-a făcut apariția într-un costum gri petrol și cu o eșarfă de aceeași nuanță, ținând înainte un discurs.