A fost una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX. S-a făcut remarcată în toate domeniile, inclusiv în politică. A stat față-n față cu oameni politici de renume. Cum i-a descris Martha Bibescu pe Hitler, Mussolini, dar nu numai. „Un vatman de duzină”. Foto
Martha Bibescu a fost una dintre cele mai cunoscute figuri feminine de la începutul secolului XX în România, dar nu numai. Provenea dintr-o familie emblematică, fiind fiica lui Ion Lahovari, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat.
A fost poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. O apariție încântătoare – nu numai din punct de vedere fizic, ci și intelectual. Așa se face că era extrem de mondenă și mereu se etala în public. Se spune că a avut relații chiar și cu regele Ferdinand.
Află detalii: Martha Bibescu, prințesa cu mulți amanți: povestea celei mai frumoase aristocrate române de la începutul secolului XX
Martha Bibescu, monarhistă convinsă, nu rata niciun prilej de a se infiltra în cercuri politice înalte, unde era primită de altfel cu brațele deschise. A stat față-n față chiar cu Mussolini, acesta rugând-o să vorbească despre el doar vorbe plăcute.
Cunoscut pentru momentele în care călca strâmb, Mussolini a fost prins pe picior greșit și la întâlnirea la care a participat Martha Bibescu. Acesta i-a cerut tinerei să vorbească doar lucruri pozitive despre el: „că m-ați găsit calm, nu turmentat, om logic, că doresc pacea”.
Celebra româncă a lăsat scris în documentele intime părerea ei și despre Hitler, potrivit revistei Historia, nr. 194. Nu era deloc pozitivă, dimpotrivă.
„El, un automat, îmbrăcat în kaki-deschis, fals ofiţer englez, fals Charlot, un vatman de duzină, care salută pretenţios, ca un gradat, ca un automat, într-o apoteoză de coșmar”, îl descrie Martha Bibescu pe Hitler.
Despre Goebbels, românca era de părere că nu pare a fi altceva decât un ajutor de medic farmacist. Iar despre Goering, una dintre cele mai impunătoare figuri din Partidul Nazist, spunea că nu se teme de ridicol, oferindu-i o descriere pe măsură:
„O, nu! În cămașă și ce cămașă! De un alb orbitor, cu mâneci largi, cu multe pliuri, apoi deasupra, o juletcă verde, având nasturi în forma unor dinţi de animale… Când trece prin curentul ușilor, pentru a arăta drumul, răspândește un miros ciudat de verbină și lămâiţă, de tipul sărurilor de baie”.