Ai plăti prețul unei camere de hotel de patru sau cinci stele pentru a petrece o noapte într-un spațiu creat pentru uscarea hainelor? Se întâmplă într-un oraș din România! Uscătorul de rufe dintr-un bloc din Vaslui fost transformat într-o unitate de cazare de lux. Vecinii și-au declarat război, s-a ajuns până la Primărie, unde reclamanții au avut parte de o surpriză neplăcută.
Cei care își doresc să facă un citybreak în Vaslui pot alege o cazare inedită, ce a dat startul unui scandal uriaș între locatarii blocului de care aparține spațiul închiriat în regim hotelier.
Un om de afaceri cu o viziune aparte a decis să transforme uscătorul de rufe dintr-un bloc din Vaslui într-un penthouse de lux. Pentru a petrece o noapte în unitatea spectaculoasă, vizitatorii trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 700 de lei.
În condițiile în care acela este un spațiu comun, ce nu are nici autorizație de incendiu, locatarii imobilului au depus reclamații la Primăria orașului, însă reacția autorităților a fost departe de cea la care s-ar fi așteptat.
„Am făcut o grămadă de sesizări la primărie, nu s-a întâmplat nimic. Dar, în schimb, s-au autosesizat și vin să ne verifice pe noi dacă am făcut modificări la bloc. Deci, ei (n.r. angajații primăriei) nici măcar nu s-au obosit să ne dea un răspuns, dar împotriva noastră se autosesizează. Spuneți dumneavoastră, nu sunt ipocriți?”, spune unul dintre locatari, potrivit Vremea Nouă.
ISU Valsui a confirmat că persoana care utilizează spațiul transformat în apartament „nu a depus documentație pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu”.
Reprezentanții Primăriei au precizat că, în acte, acel spațiu este sau ar trebui să fie un uscător de haine.
„Sub rezerva confirmării ulterioare, acolo este un uscător. Cel puțin, din câte îmi aduc eu aminte, s-a emis o autorizație care se referă la un uscător. S-a constituit o comisie care va analiza toată această situație, întrucât locatarii acelui bloc ne-au trimis o adresă cu mai multe nemulțumiri”.
Te-ar putea interesa și: Comoara din pământ găsită lângă Vaslui. Stătea acolo de 2.000 de ani, e aproape intactă
Pentru transformarea încăperii într-un apartament de lux, afaceristul ar fi investit o sumă impresionantă, ar fi vorba despre sute de mii de euro.
„El tot insistă că e casa lui, că a investit 200.000 euro în ea. Dar cum e casa lui? Că acolo a fost o comisie, s-a recepționat ca fiind un uscător. Uscătorul trebuie să fie al tuturor locatarilor. El a vrut să îl și intabuleze, dar nu a putut din cauză că cei care au cumpărat cu credite trebuia să aibă aprobarea băncii că cedează partea lor din acoperiș.
Din fericire pentru noi, o singură bancă nu și-a dat acceptul, celelalte fuseseră de acord.
Dar de ce nu dăduse banca aceasta acceptul? Pentru că, la mijloc, era un credit luat prin programul Prima Casă, unde regulile sunt mai stricte – statul este garant și trebuit implicit acordul lui. În cazul acesta, răspunsul statului a fost că trebuie să fie și el trecut pe act, dacă firma vrea să intabuleze uscătorul”, a explicat o vecină, aflată și pe lista celor care au reclamat situația, notează sursa citată.
Te-ar putea interesa și: Povestea copilului minune din Vaslui. A luat singura medie de 10 din județ la BAC, după ce a obținut nota maximă, acum 4 ani, la Evaluarea Națională