Noile legi împotriva coronavirusului au fost adoptate de către Guvern! Acestea având ca măsuri de urgență prevenirea epidemiei în România. Pe lângă cele menționate, se adaugă noi reguli pentru utiizatorii de trotinete electrice.
Printre cele 25 de ordonanțe de urgență, adoptate de Guvernul Orban, în ziua de marți, săptămâna trecută, au fost adăugate încă trei. Acestea sunt pentru măsurile de urgență împotriva coronavirusului și pentru reglementarea circulației cu trotineta electrică. La începutul săptămânii, Guvernul a adoptat OUG pentru cumpărarea unor scanere termice în dotarea celor 16 aeroporturi internaționale. Aeroportul Henri Coandă din București beneficiază de 5, iar celelalte de câte 2, situate pe fluxul de intrare și de ieșire. OUG prevede și unele măsuri de instituire a carantinei în cazul epidemiei.
Ordonanța ce prevede reglementarea circulației cu trotinetele electrice, impune următoarele reguli:
Conform noii legii adoptate, trotineta electrică oprită sau staționată trebuie așezată în paralel cu marginea părții carosabile. Acestea pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta. Circulația este interzisă pe timpul nopții, fără dispozitivele de iluminare corespunzătoare. Dacă normele nu sunt respectate de către utilizatori, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă încadrată în clasa a III-a, respectiv între 6-8 puncte de amendă.
Trotineta electrică este definită ca fiind un vehicul utilizat pentru transportul unei singure persoane ce poate avea două sau trei roți, articulată de o bară în partea folosită ca dispozitiv de direcție. Viteza maximă a acesteia este mai are de 6 km/h, dar fără a depășii viteza de 25 km/h, echipat cu un motor electric.