În timp ce primăvara pare că s-a instalat în unele zone din țară, cu temperaturi de aproape 20 de grade Celsius, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Află cum va fi vremea până pe 4 martie în România.
Primele zile ale lunii februarie au adus în termometre valori cu mult peste cele considerate normale pentru această perioadă a anului, în unele regiuni ale țării.
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Procesul de încălzire continuă, cu temperaturi medii ce le vor depăși pe cele specifice acestui interval, pe întreg teritoriul României. Vom avea parte de ploi, meteorologii au anunțat în ce zone regimul pluviometric va fi excedentar.
Potrivit ANM, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor fi peste cele specifice pentru această săptămână pe tot teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a țării, iar în rest va fi în general deficitar.
Te-ar putea interesa și: De ce este atât de cald în luna februarie 2024. Cum explică experții
„Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali”, a transmis ANM.
Finalul lunii februarie va fi marcat de temperaturi medii ale aerului apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Ploile își vor face apariția în cea mai mare parte a țării, în special în regiunile vestice și nord-vestice.
Te-ar putea interesa și: ANM a dat prognoza meteo pentru 1 mai și Paște 2024. Cum va fi vremea în mijlocul primăverii
„Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi ușor excedentar în majoritatea regiunilor”, au transmis meteorologii.
Te-ar putea interesa și: Vreme de aprilie, în februarie. Temperaturile cresc brusc, zonele în care vor fi 20 de grade