De ce este atât de cald în luna februarie 2024? Românii și-au pus această întrebare în ultimele zile, când temperaturile au atins și 18 grade și următoarele zile se anunță însorite și cu valori de peste 20 de grade, anormale pentru luna februarie. Care este explicația meteorologilor despre acest fenomen care a cuprins țara noastră?
Prognoza meteo pentru perioada 5 – 18 februarie 2024, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, anunță o vreme neobișnuit de caldă în toate regiunile.
Vezi și: ANM a dat prognoza meteo pentru 1 mai și Paște 2024. Cum va fi vremea în mijlocul primăverii
În special în zonele de sud, sud-vest și sud-est, temperaturile maxime se vor apropia de pragul de 20 de grade Celsius.
În perioada următoare se anunță un episod de vreme neobișnuit de călduroasă în cea mai mare parte a țării.
La începutul săptămânii viitoare, metodologii spun vă vântul va sufla cu intensitate mai mare în zonele montane, unde la altitudini considerabile rafalele ar putea depăși viteze de 90-100 km/h, dar și în restul teritoriului.
Această căldură extraordinară este adusă de aerul tropical de origine nord-africană, care va crește temperatura cu 10-15 grade peste medie pentru această perioadă din an.
În special în regiunile vestice, sud-vestice, sudice și sud-estice, meteorologii estimează că valorile termice vor atinge între 18 și 20 grade Celsius. De asemenea, sunt așteptate și extinderi ale precipitațiilor pe parcursul săptămânii viitoare.
În perioada 5-12 februarie, meteorologii anunță o vreme deosebit de caldă, cu temperaturi ale maximelor cuprinse între 15 și 17 grade Celsius și ale minimelor între 4 și 9 grade Celsius.
Vezi și: Prognoza meteo până pe 18 februarie în România. Vremea se schimbă brusc, ce fenomene apar
După această perioadă, temperaturile vor începe să scadă, astfel că spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor atinge în medie 4-5 grade Celsius, iar minimele se vor apropia de -1 grad Celsius.
De asemenea, probabilitatea pentru precipitații va crește începând cu data de 13 februarie.
Ieri, Bucureștiul a înregistrat cea mai caldă zi de 5 februarie din istoria măsurătorilor meteorologice: 20 de grade Celsius, de patru ori mai mult decât ar fi fost normal.
Și zilele următoare vor fi deosebit de calde.
Locuitorii din București au fost surprinși de această vreme extremă. În timp ce ar trebui să avem maxime cuprinse între 0 și 6 grade Celsius în această perioadă, temperaturile se vor situa între 12 și 19 grade Celsius.
„Vom avea o încălzire a vremii. Prima parte a săptămânii va aduce o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit, vorbim de un aer tropical care va migra spre sud-estul Europei, inclusiv peste țara noastră.
În prima parte a săptămânii viitoare vor fi temperaturi de primăvară în toată țara. Noaptea, temperaturile vor oscila între 0 și 7 grade”, a declarat meteorologul Mihai Huștiu.
Vezi și: Vreme de aprilie, în februarie. Temperaturile cresc brusc, zonele în care vor fi 20 de grade
El a mai spus că vom avea parte și de vânt foarte intens, dar și precipitații.
„O să avem parte şi de vânt foarte intens, începând cu după-amiaza zilei de duminică şi mai ales luni o să fie vânt foarte puternic în toată ţara.
La munte, viteza vântului să depășească 100 sau chiar 120 de km/h. Vor fi şi precipitații în aceste zile, pe vest, pe centru şi pe nord mai ales sub formă de ploaie şi doar pe crestele cele mai înalte montane, lapoviță şi ninsoare”, a continuat meteorologul.