02 ian. 2024 | 16:22

Freezing rain, fenomenul care ajunge în România. Vremea se răceşte brusc, zonele afectate de ger şi ninsori

Vremea Meteo
Freezing rain, fenomenul care ajunge în România. Vremea se răceşte brusc, zonele afectate de ger şi ninsori
Ce este freezing rain, fenomenul anunțat de meteorologi pentru începutul lui ianuarie 2024. Cu ce ne vom confrunta.

Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru ianuarie 2024. În primele zile ale lunii, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei. Ulterior, vremea se va răci și va apărea fenomenul freezing rain. În ce constă acesta și care sunt pericolele la care ne-am putea aștepta.

Prognoza meteo pentru începutul lui ianuarie 2024

Anul 2024 a debutat, din punct de vedere meteorologic, în mod neașteptat. Temperaturile au fost mai ridicate decât cele estimate pentru perioada curentă. Vremea a fost și se va menține mai caldă decât specificul intervalului, potrivit meteorologilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Până pe 8 ianuarie 2024, vremea va fi așadar călduroasă. Ulterior, temperaturile vor scădea brusc, sub cele normale pentru această perioadă. Schimbarea va avea loc, potrivit ANM, în toate regiunile țării. Valorile termice cele mai scăzute vor fi înregistrate în zonele din nord-estul României.

Te-ar putea interesa și: Gata cu temperaturile ridicate, vine iarna în România! Un val polar aduce iar frigul

Se anunță vreme rece începând cu data de 8 ianuarie

Precipitațiile, începând cu data de 8 ianuarie 2024, vor fi ușor excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sudice. Meteorologii ANM vorbesc despre precipitații ce vor lua forma fulgilor de zăpadă. Temperaturile vor scădea, de asemenea, până la nivelul gerului.

Apoi, pe 9 ianuarie 2024, românii se vor confrunta cu un fenomen ce, în funcție de amploarea lui, poate fi periculos. Este vorba despre freezing rain. Șoferii trebuie să fie foarte atenți la drumuri. Și românii care locuiesc în zone cu mulți copaci ar trebui să fie în alertă, dacă fenomenul va fi unul intens.

Ce este freezing rain, fenomenul anunțat de meteorologi pentru ianuarie 2024

Freezing rain este un fenomen meteo ce face referire la un tip rar de precipitații lichide, care lovesc o suprafață rece, moment în care îngheață aproape instantaneu. Fenomenul propriu-zis poate fi întâlnit mai rar în vestul Europei, însă în zonele de est, cum ar fi și cele din România, are loc des iarna.

Poate produce efecte izbitoare, deoarece picătura de ploaie se răspândește pe toată suprafața pe care pică, apoi îngheață complet. Practic, toată suprafața va fi acoperită de un strat limpede de gheață. În funcție de amploare, fenomenul poate fi mai mult sau mai puțin periculos.

Pericolele cu care ar putea să se confrunte românii

Te-ar putea interesa și: Unde va ninge de Bobotează. Gerul se apropie de România, prognoza meteo pentru început de 2024

Greutatea gheții poate fi uneori suficient de mare pentru a doborî copaci și linii electrice. Stratul de gheață de pe sol poate să transforme drumurile și căile rutiere într-un patinoar, ceea ce ridică probleme pentru șoferi. Fenomenul poate fi extrem de periculos și pentru aeronave.

În jurul datei de 25 ianuarie 2024, în România se va depune foarte mult polei. Vremea se va menține rece, temperaturile înregistrând cu aproximație 1 grad Celsius. În București, cu o zi mai târziu, va ninge.