Prăbușirea parțială a internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc a scos la iveală nereguli mari și la un liceu din București. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a făcut recent un anunț șocant despre imobilul în care funcționează Colegiul Național „Grigore Moisil”. Iată declarațiile!
Luni, 18 decembrie, patru elevi au fost prinși sub dărâmături, după ce pereții exteriori ai internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-au prăbușit parțial. Toți patru au fost scoși de sub un morman de moloz, însă un băiat de 18 ani a decedat. Clădirea fusese construită în 1910 și era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică. De câteva zile, în curtea clădirii se începuse lucrările pentru racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului.
După ce incidentul grav de la internatul Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc a intrat în atenția autorităților, primarul Sectorului 6 din Capitală, Ciprian Ciucu, a făcut declarații ireale. Acesta a precizat că imobilul în care funcționează în prezent Colegiul Național „Grigore Moisil” are un risc seismic ridicat, ceea ce înseamnă că necesită o reconstrucție din temelii.
Citește și: Ce se întâmplă în locul în care a murit David, zeci de prieteni au ajuns acolo. Cine a fost ultima persoană cu care a vorbit înainte de prăbuşirea internatului
Ciprian Ciucu a mai adăugat faptul că a fost deja comandată o expertiză care a evaluat situația precară a clădirii. Pereții sunt deja crăpați și cojiți, reprezentând un risc major pentru elevii care învață acolo.
„Colegiul Național, Grigore Moisil a ținut întotdeauna ștacheta sus, fiind printre primele din București și ne mândrim cu el. Din păcate, clădirea în care funcționează din totdeauna este cu risc seismic. Am comandat o expertiză care ne-a relevat acest lucru în cursul acestui an. Pereții sunt crăpați, se vede prin ei. De aceea, clădirea trebuie demolată și construită una nouă. O vom construi la standarde superioare, în concordanță cu prestigiul său”, a informat primarul sectorului 6, scrie g4media.ro.
„Sunt șanse mari să accesăm fonduri europene pentru acest proiect. După ce va fi votat proiectul noi suntem pregătiți ca imediat ce se deschide linia de finanțare dedicată școlilor, să aplicăm pentru finanțare! Nu sunt eu omul randărilor, prefer să pun poze cu șantierele sau cu lucrările finalizate, dar de data acesta, fiind un proiect major și reprezentativ, împărtășesc cu dumneavoastră cum va arăta în mare viitoare clădire a Colegiului Național Grigore Moisil. Rezultatele obținute de acest liceu, ne obligă și pe noi să ne îngrijim ca generațiile de elevi care învață aici, sub îndrumarea profesorilor lor, să le oferim cele mai bune condiții și să eliminăm riscul seismic!”, a mai transmis Ciucu.
În urma tragicului accident de la internatul Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, apare mărturia cutremurătoare a colegului lui David, care a scăpat cu doar trei minute înainte de prăbușirea clădirii, în timp ce prietenul său a fost răpus în urma prăbușirii pereților internatului.
Laszlo Barna a dezvăluit că a părăsit camera cu doar trei minute înainte de prăbușirea căminului. El a povestit că David rămăsese în cameră, dormind, iar acest lucru ar fi putut contribui la această nenorocire. Colegul său susține că este posibil ca David să nu fi realizat pericolul, deoarece avea căști în urechi.
„Eu am plecat cu trei minute înainte de a se prăbuși căminul. La ora 15.50 eram înăuntru, la 15.52 am plecat și la și 55 deja ma sunau că ce s-a întâmplat, că s-a prăbușit căminul”, a povestit adolescentul.
„La urmă toți spuneau că David este înăuntru, mă gândeam că poate a adormit și nici nu putea să audă dacă a crăpat ceva, pentru că avea și căștile pe urechi. Era un copil bun, cu suflet foarte bun!
Îmi este prieten de demult, anul trecut am fost colegi de cameră, a fost un băiat foarte bun! Eu am fost ultimul care a vorbit cu el…
Cum am spus, la ora 15:50 am plecat și la minutul 55 deja era clădirea căzută”, a mai povestit Laszlo Barna, la Antena 3 CNN.