Laura Codruţa Kovesi a sosit la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, pentru a fi audiată în dosarul deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de fugarul Sebastian Ghiţă. Kovesi a fost așteptată atât de susținători, cât și de contestatari.
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sosit joi, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, unde e audiată audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de Sebastian Ghiţă. Acuzațiile pe care i le aduce Secția specială, înființată la sfârșitul anului trecut, sunt abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
Audierile au loc în aceeași zi în care, la Bruxelles, se va decide echipa de negociere a Parlamentului European cu reprezentanții Consiliului European pentru numirea procurorului-șef european, funcție pentru care Kovesi e cotată cu mari șanse.
Fosta șefă a DNA a spus că va face declarații după audieri.
La Secția Specială pentru anchetarea magistraților s-au adunat aproximativ 50 de persoane, împărţite în doua tabere – pro şi contra Kovesi. Unii dintre ei s-au luat la ceartă cu jurnaliştii.
„Sunt în trecere şi eram curios ce se întâmplă. Oamenii de aici spun ca e vorba de un protest despre ceea ce se întâmplă în justiţia din România. Justiţia din România suferă în momentul de fata. Sunt antreprenor, credeţi ca trebuia să mă aducă cineva aici? ” „Eu sunt pensionar. Am muncit 40 de ani. Eşti procuror sa întrebi pe cineva: unde lucrezi? Te-a adus cineva?”
De asemenea, Kovesi a fost întâmpinată şi de câţiva membri #Rezist, veniţi sa o susţină cu pancarte şi steaguri ale UE. Ei au aplaudat-o şi au încurajat-o la sosire.
În faţa sediului Secţiei de investigare a magistraţilor se află şi un impresionant dispozitiv al Jandarmeriei.
Kovesi a mai fost chemată pe 15 februarie în acest dosar, însă ea nu a fost audiată atunci, deoarece a cerut recuzarea procurorului de caz, Adina Florea, dar şi a şefului Secţiei, Gheorghe Stan, motivul fiind „afectarea imparţialităţii”.