19 dec. 2023 | 14:34

Când a fost împodobit primul brad de Crăciun în România. Tradiţia avea deja sute de ani în alte ţări

Diverse
Când a fost împodobit primul brad de Crăciun în România. Tradiţia avea deja sute de ani în alte ţări
Foto: Profimedia

Astăzi, este poate cel mai important simbol al acestei sărbători, o tradiție ce s-a născut acum câteva sute de ani în Europa, dar care a ajuns la noi în țară mult mai târziu. Află, din rândurile de mai jos, când a fost împodobit primul brad de Crăciun în România.

O tradiție veche de câteva sute de ani

Natural, artificial, sub formă de coroniță sau doar o creangă, bradul este aproape nelipsit din casele românilor, în timpul sărbătorilor de iarnă. Decorat cu globuri, beteală, luminițe și alte decorațiuni, a devenit un simbol îndrăgit atât de copii cât și de adulți.

Ceea ce puțini bănuiesc este faptul că, la noi în țară, această tradiție a intrat relativ recent, în condițiile în care era respectată deja de câțiva ani în alte țări de pe continent.

Unde a fost împodobit primul brad de Crăciun

Primul brad a fost împodobit în anul 1510, nu în Germania, cum ar bănui mulți, ci în Letonia. Aproape un deceniu mai târziu, în 1521, Prințesa Helene de Mecklenburg a adoptat și ea tradiția, pe care a luat-o cu ea și în Franța, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

În Strasbourg, în 1605, într-o piață publică apărea primul brad de Crăciun, decorațiunile folosite atunci au fost mere roșii și dulciuri.

Te-ar putea interesa și: Oraşul din România care are brad de Crăciun şi în toaletele publice. Reacţia localnicilor. Foto

Când a fost împodobit primul brad de Crăciun în România. Tradiţia avea deja sute de ani în alte ţări

Foto: Facebook/Centrul InfoEuropa

Când a fost împodobit primul brad de Crăciun în România

Sosirea dinastiei Hohenzollern în Ţările Române a schimbat destinul țării. În 1866, la curtea regelui Carol I a fost împodobit primul brad de Crăciun din România. Impresionați de obiceiul inedit, obiceiul a fost preluat imediat și de boierimea bucureșteană a vremii.

De atunci, an de an, a devenit un simbol al sărbătorii nașterii Domnului în toate casele din țara noastră.

„Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara”, s-a precizat pe pagina de Facebook Centrul InfoEuropa, unde a fost publicată și o fotografie de colecție.

Te-ar putea interesa și: Lista de cadouri de Crăciun a unei tinere de 13 ani a uimit pe toată lumea. Cerinţele fetei au devenit virale, sunt 43 la număr

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Locul din Transilvania vechi de 800 de ani. Legendele care te înfioară
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte de el mereu.”
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Ce va face Trump ca să OPREASCĂ RĂZBOIUL. Planul SECRET care implică și România
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro