Pomana porcului reprezintă unul dintre preparatele tradiționale pe care românii le îndrăgesc. Nu este deloc dificil să gătești acest fel de mâncare într-un mod cu totul savuros. Playtech Știri îți explică ce să faci cu carnea, înainte de a o pune în ceaun, pentru un rezultat care să mulțumească pe toată lumea.
Carnea de porc și/sau cârnații, în funcție de preferințele fiecărei gospodine, sunt preparatele de bază pentru pomana porcului. Rețeta preparatului arată că, încă de la început, carnea trebuie spălată, tăiată bucăți, lăsată la fiert, apoi rumenită foarte bine în ulei de floarea-soarelui.
Ce multe gospodine nu știu însă, este că, pentru un rezultat perfect, trebuie să lăsăm carnea de porc la frigider cu o noapte înainte de a o găti. Nu oricum! Pentru frăgezime maximă, carnea trebuie lăsată într-un sos marinat, ce se poate pregăti din: sos de soia, usturoi, ghimbir și ulei de măsline.
Nu numai că preparatul va fi marinat și, datorită acestui lucru va fi foarte fraged! Pomana porcului va reprezenta o împletire de arome cu totul deosebite. Papilele gustative îți vor mulțumi că ai procedat astfel. Ține cont de acest sfat, pentru a obține cea mai savuroasă pomana porcului în acest an.
Te-ar putea interesa și: Pomana Porcului, rețeta tradițională. Secretul preparatului pentru Crăciun
Te-ar putea interesa și: Tenorul-fermier Vlad Miriță are comenzi record la slăninuța de porc, de Sărbători: ”Pălinca, slănina și ceapa sunt cel mai bun medicament!” EXCLUSIV
Pomana porcului este gata. Poate fi servită imediat după ce a fost gătită. Pentru o aromă aparte, se poate presăra deasupra bucăților de carne puțin pătrunjel tocat. Poate fi consumată alături de mămăliguță și cu puțină brânză rasă deasupra sau în funcție de preferințe.