Ziua de marți este foarte importantă pentru credincioșii ortodocși. Este o zi marcată în calendar cu cruce neagră, ceea ce înseamnă că cinstim cele ale sărbătorii, cu rugăciune către sfântul pomenit, dar în care putem lucra obişnuit. Ce sărbătoare este pe 5 decembrie 2023 și ce sfânt se pomenește.
În fiecare an, pe data de 5 decembrie 2023, credincioșii ortodocși prăznuiesc un sfânt important, după cum arată Calendarul Ortodox. Este sărbătoare mare, marcată cu cruce neagră, ceea ce înseamnă că se cinstesc cele ale sărbătorii, înălțând rugăciune către sfântul pomenit.
Spre deosebire de alte sărbători marcate în Calendarul Ortodox, în cazul celor cu cruce neagră se poate lucra în mod normal. O altă diferență între sărbătorile cu cruce roşie şi cruce neagră este dată şi de bogăţia şi solemnitatea slujbelor religioase, potrivit explicațiilor oferite de liderii spirituali.
Pe 5 decembrie 2023, credincioșii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Sava cel Sfințit, care a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. După cum arată cărțile religioase, el s-a născut în localitatea Mutalasca, din regiunea Cappadocia, din Turcia.
A fost adeptul vieții monahale, la vârsta de doar 8 ani intrând în Mânăstirea Sfântul Flavian. Când a împlinit 18 ani, Sfântul Sava cel Sfințit a plecat la Ierusalim. Aici s-a întâlnit cu Sfântul Eftimie, care a spus despre tânăr că era un „copil bătrân”.
Sfântul Sava cel Sfințit avea chip de copil, însă trăia o viață și se bucura de o înțelepciune ce impresiona pe toată lumea, de unde și porecla de „copil bătrân”, dată de Sfântul Eftimie. După ce acesta din urmă a trecut la cele veșnice, Sfântul Sava s-a retras într-o peșteră în munți.
Din peștera din munți, Sfântul Sava cel Sfințit cobora doar sâmbăta, pentru a merge la Sfânta Liturghie. Este cunoscut datorită mânăstirilor pe care le-a ridicat, el săvârșind și minuni prin tămăduirea multor bolnavi și demonizați. Tot el a întemeiat și prima regulă tipiconală pentru slujbele bisericii.
Sfinte Mucenice Sava, Alesule al lui Hristos, care din tinerețe ai urmat calea Bisericii, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii, care cinstim cu multă evlavie ale tale nevoințe și pătimiri pentru dreapta credință.
Adu-ți aminte de toți binecredincioșii țării noastre, ca și noi să dobândim milă și har înaintea lui Dumnezeu. Fii rugătorul nostru fierbinte înaintea Dreptului Judecător în Ziua cea mare a Dreptății lui Dumnezeu, care va să vie.
Ajută-ne, Sfinte Mucenice Sava, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, să iubim cele cerești și să cugetăm mereu la cele veșnice, pentru ca și noi să ne învrednicim a moșteni împărăția cerească împreună cu toți sfinții. Amin!