17 nov. 2023 | 15:21

Și-a ținut surioara în brațe pentru prima oară, dar i-a șocat pe părinți. Ce a spus acest băiețel când a fost întrebat dacă îi place mezina familiei

News
Și-a ținut surioara în brațe pentru prima oară, dar i-a șocat pe părinți. Ce a spus acest băiețel când a fost întrebat dacă îi place mezina familiei
Reacția băiețelului după ce și-a ținut sora în brațe

Venirea primului copil al familiei este o adevărată minune pentru părinți, însă lucrurile se schimbă puțin atunci când vorbim de sosirea celui de-al doilea copil. Alături de părinți, fratele sau surioara mai mare poate avea aceleași trăiri, motiv pentru care, toată familia este curioasă să-i cunoască reacția primei întâlniri cu fratele mai mic. Acesta este și cazul unei familii în sânul căreia a mai sosit o fetiță. Reacția fratelui mai mare a făcut deliciul părinților și a rudelor prezente.

Reacția fratelui mai mare a topit inimile părinților

Un moment special și emoționant a fost surprins într-un clip de pe TikTok, acolo unde un frate o întâlnește pentru prima dată pe sora lui nou-născută. În timp ce toată lumea aștepta cu nerăbdare să audă reacția băiatului la statutul de frate mai mare și la frumusețea micuței, întrebarea lui nevinovată i-a făcut pe toți să izbucnească în lacrimi de bucurie.

În videoclip, micuțul o ține pe sora sa în brațe, avându-i pe părinți și pe rude în jurul său, care îi spuneau: „Ești fratele mai mare. Asta este sora ta nou-născută, ce părere ai?”.Băiețelul și-a luat timp să-și privească sora, iar apoi a rostit cuvintele care au adus zâmbete pe chipul tuturor.

Toată lumea se aștepta ca cel mic să afirme ceva legat de cât de frumoasă este sora sa, dar el a rostit un lucru care părea să-l macine după vederea micuței, bine înfășată. Astfel, el a remarcat surprins că surioara lui „Nu are nicio mână.”, provocând râsul tuturor celor prezenți.

Din fericire, reacția lui inocentă la vederea surioarei sale, ce avea mânuțele ascunse sub fașă, a fost filmată de un membru al familiei, iar ulterior publicată pe TikTok. Momentul a devenit viral, videoclipul adunând deja 12,6 milioane de vizualizări și 2,6 milioane de aprecieri, pe semne că oamenii au fost cuceriți de cuplul frate-soră, dar și de inocența băiețelului.

CITEȘTE ȘI: Localitatea din România unde mamele primesc câte 1.000 de lei pentru fiecare copil născut. De ce s-a luat această decizie

Urmărește momentul ingenios:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Bump Boxes (@bumpboxes)

Când ar fi recomandată apariția celui de-al doilea copil în familie?

Când vine vorba de planificarea familială și de a decide când să aducă un nou membru în familie, un studiu realizat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii oferă ghidul ideal pentru intervalul dintre sarcini.

Potrivit cercetărilor, perioada optimă pentru conceperea unui al doilea copil este de cel puțin 18 luni după nașterea primului. Această perioadă este considerată esențială pentru refacerea completă a organismului matern și pentru pregătirea optimă a condițiilor pentru o nouă sarcină.

Studiul CDC subliniază că diferența ideală între frați ar fi de doi ani și câteva luni, oferind beneficii semnificative atât pentru sănătatea mamei, cât și pentru cea a copiilor. Intervalul propus oferă mamei suficient timp pentru a se recupera fizic și emoțional după prima naștere, reducând astfel riscul unor complicații de sănătate asociate sarcinilor consecutive.

Specialiștii în sănătate maternă subliniază importanța acestei perioade de așteptare pentru a asigura o nutriție adecvată, o refacere optimă a rezervelor nutriționale și pentru a reduce riscul unor complicații precum nașterea prematură sau greutatea mică la naștere.

În plus, acest interval oferă și avantaje psihologice, permițând părinților să acorde atenție și să se dedice în mod corespunzător primului copil în primele etape cruciale ale creșterii și dezvoltării sale.

CITEȘTE ȘI: Femeia din România care are cei mai mulți copii. La 44 de ani are deja zece fete și zece băieți. Cum arată familia

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro