Student Invest și Family Start sunt două programe guvernamentale prin care tinerii au posibilitatea de a face împrumuturi la bancă și beneficiază de dobândă zero sau foarte mică. Dar câți bani se pot obține și care sunt condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească pentru a obține creditele?
Tinerii români care vor să ia credite de la bănci pot să o facă cu dobândă foarte mică sau chiar fără dobândă prin programele guvernamentale Student Invest și Family Start.
Statul plătește parțial sau total, în unele cazuri, dobânda. Programele se adresează tinerilor români până în 40-45 de ani.
Family Start se referă la tinerii care au o familie sau vor să își întemeieze una și au vârste cuprinse între 18 și 45 de ani.
Ei pot împrumuta aproximativ 30.000 de euro, adică până la 150.000 de lei pe o durată de maximum 10 ani. Există, însă, o condiție. Venitul net pe membru de familie trebuie să fie de 6.000 de lei sau 7.500 de lei dacă vorbim despre familii monoparentale.
Cei care vor să beneficieze de programul Family Start trebuie să explice, aducând și documente doveditoare, ce vor să facă cu banii. Ei trebuie să se încadreze în lista cheltuielilor eligibile pentru a accesa acești bani.
Află și: Cine va putea lua credite de acum în România. E lovitură mare, legea care ar cădea ca un trăsnet
Este vorba despre cheltuieli pentru organizarea nunții, până la 20.000 de lei, bani pentru o mașină nouă sau second hand, un avans pentru o casă sau un apartament sau renovarea locuinței ori plata grădiniței, dacă familia are copii.
Cei 30.000 de euro pot fi accesați dacă tinerii până în 45 de ani îndeplinesc câteva condiții. Prima este legată de venituri. Ei trebuie să aibă salariul net pe membru de familie de 6.000 de lei.
Dacă vorbim despre o familie monoparentală, atunci părintele trebuie să câștige 7.500 de lei net.
Citește și: Ce să faci ca să plătești rate mai mici la bancă. Trucul pe care toți românii trebuie să-l aplice
O altă condiție este ca banii să fie folosiți astfel încât cheltuielile să se încadreze pe lista celor eligibile.
Mai exact, vorbim despre o listă lungă de cheltuieli eligibile, de la o mașină, avansul pentru o casă, renovări, cheltuieli pentru educația copiilor, electrocasnice, mobilier și multe altele.
Cei 30.000 de euro pot fi folosiți ca tinerii să își plătească anticipat un credit ipotecar mai vechi, incluse cel din programele Prima Casă sau Noua Casă.
Tinerii care și-au luat credit pentru casă și se confruntă acum cu rate foarte crescut, pot lua acest împrumut prin programele Student Invest și Family Start pentru a le stinge și să plătească în continuare acest credit cu dobândă mică.
Statul acoperă 75% din dobânda pe care tinerii care aleg să se împrumute o fac în cadrul programului.
În cadrul programului Student Invest, tinerii până în 40 de ani care sunt înscriși la o universitate pot împrumuta până la 75.000 de lei pe o perioadă de 10 ani, maximum.
Statul plătește toată dobânda, așa că românii care îndeplinesc criteriile se pot împrumuta fără să plătească nicio dobândă.
Și în cadrul acestui program există o listă de cheltuieli eligibile printre care taxe de studii, avans pentru o locuință, chirie, tratamente medicale sau o mașină nouă.
Astfel, la programul Family Start, tinerii care îndeplinesc condițiile plătesc doar 25% din dobânda totală, iar în cadrul Student Invest, tinerii nu plătesc deloc dobândă, aceasta fiind suportată de stat.