25 oct. 2023 | 15:12

Radu Palaniță, câștigător „Românii au talent”, îi dă replica solistei refuzate la „Vocea României”: „Nici eu n-aș fi întors scaunul!” EXCLUSIV

Monden
Radu Palaniță, câștigător
Radu Palaniță, despre prestația solistei Xenia Costinar. Declarații în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Solista Xenia Costinar, fostă concurentă la „Vocea României” (PRO TV), face acuzații grave la adresa producătorilor, susținând că totul a fost regizat. Iată însă ce declară, în exclusivitate pentru Playtech Știri, cântărețul Radu Palaniță, mecanicul auto cu voce de aur, și el refuzat în 2019 de aceiași jurați.

Xenia Costinar, dezamăgită de participarea la „Vocea României”

Interpreta Xenia Costinar face acuzații grave la adresa producătorilor concursului „Vocea României”, unde s-ar fi prezentat de-abia după 5 ani, la insistențele echipei de casting. Din păcate, niciun jurat nu a întors scaunul, semn că prestația sa nu a impresionat, așa cum se aștepta și cum i s-ar fi promis.

Xenia și-a manifestat marea dezamăgire în cadrul unui material video pe care l-a făcut public pe platformele sociale, fără niciun fel de reținere:

„Am zis că vreau să vă împărtășesc și eu experiența mea la „Vocea României” și să știți adevărul. Vreau să fac publică această informație, pentru că nu mi se pare corect ceea ce s-a întâmplat și ce au decis să dea la TV.

Să nu credeți niciodată ceea ce vedeți la televizor. Vor scoate din context și vor face astfel încât să apari într-o lumină proastă, dacă e vorba de chestia asta. Absolut totul este regizat”, și-a început Xenia povestea, pe contul său de Tik Tok.

Ce acuzații îi aduce Xenia Costinar juratei Irina Rimes

Xenia Costinar mai susține că a fost sfătuită să pregătească cinci piese. Deși voia să cânte una anume, pe care o considera mai potrivită pentru timbrul ei vocal, producătorii ar fi ales o alta pentru interpretarea în competiție:

„Într-un final vine și rândul meu. Urc pe scenă, încep și cânt piesa, nimeni – nimic. La sfârșit se întorc toți jurații… Și să vedeți ce spune Irina Rimes: „Se vede că ai avut emoții. Nu ți-a ieșit acel tremolo în voce”. La care eu am rămas șocată și am zis: „vibrato!”. Adică, am corectat-o. Toată lumea a început să râdă de ea, era șocată.

Gândiți-vă că această parte s-a tăiat, nu s-a dat la televizor să se facă de râs marea Irina Rimes. Ca să vă gândiți la ce nivel este juriul și cine îmi dă mie indicații. Băieții au tăiat absolut tot, astfel încât lumea să nu înțeleagă contextul și ce se întâmplă acolo”, a mai povestit Xenia Costinar, în acidul său mesaj video postat pe conturile sociale.

Radu Palaniță, despre participarea ratată de la „Vocea României”

Referitor la scandalul din culisele concursului difuzat de PRO TV, solistul Radu Palaniță, fost participant la „Vocea României”, unde nici el nu a întors niciun scaun al juraților, dar care (surpriză!) un an mai târziu a câștigat „Românii au talent”, ne-a făcut câteva dezvăluiri despre experiența sa:

„Să știți că nici eu nu am întors niciun scaun, la „Vocea României”. Am participat în 2019, când erau aceiași jurați, Horia Brenciu, Smiley, mai puțin Theo Rose. Nici Irina Rimes, și ea jurată atunci, nu s-a întors, nu a fost impresionată de prestația mea.

Eu am vrut, dacă pierd concursul, să-l pierd pe barba mea, așa că am ales o piesă country, piesa „Home”, din repertoriul lui Michael Buble. Îmi mai lipsea doar calul de pe scenă. Am zis să aleg ceva ce nu s-a mai cântat în concurs, ca să ies în evidență.

Producătorii și cei de acolo m-au lăsat să interpretez ce doresc eu, nu mi-a impus nimeni nimic. Dar, dacă nu ți se potrivește un stil și ți se recomandă să cânți altceva, care poate te-ar avantaja mai mult, trebuie să lași capul jos și să faci și ce zice producătorul.

La acel concurs vin mulți părinți cu copii, în speranța că vor fi aleși să urce pe scenă. Am văzut atât de multă lume la casting… Mulți vor măcar să cânte o dată pe această scenă”.

Radu Palaniță, despre prestația solistei Xenia Costinar

Întrebat de Playtech Știri ce părere are despre prestația solistei Xenia Costinar, solistul Radu Palaniță a dat verdictul, după ce i-a ascultat piesa din concurs:

„Eu am ascultat piesa acestei soliste. Este în zona de operă. Eu nu ascult operă, nu rezonez cu acest stil muzical, nu ascult. Nici eu, dacă eram jurat la „Vocea României”, nu aș fi întors scaunul.

Dar nu am fost dezamăgit că am pierdut la „Vocea României”. Eu am venit relaxat în concurs, mi-am format vocea pe la concursurile de karaoke, nu ca ea, cu lecții de canto. La ea poate că, da, dezamăgirea a fost cu mult mai mare. Dar, trebuie să mergi înainte.”

Cine l-a încurajat pe Radu Palaniță să participe și la „Românii au talent”

Radu Palaniță avea să câștige, un an mai târziu, „Românii au talent”, o altă competiție, unde solistul mecanic cu voce de aur a impresionat atât jurații, cât și o țară întreagă, cu prestația sa valoroasă. Unul dintre jurații de atunci, actorul Florin Călinescu, chiar i-a făcut un compliment de zile mari.

„Eu îți mulțumesc că ai făcut acest pas. (…). Se întâmplă următorul lucru, măi, copii: deci, câteodată, știi, nu trebuie să lași doar pe mâna destinului sau pe mâna eu știu cui… știi? Și atunci, eu vă spun ceva: eu, cel puțin, de un mecanic auto am nevoie, da! Vreau să te responsabilizez”, a spus Florin Călinescu, care i-a dat și Golden Buzz.

Iată ce spune însă Radu Palaniță despre participarea sa la „Românii au talent”, care, de altfel, i-a și adus celebritatea:

„De ce am mai participat apoi și la „Românii au talent”, unde, de altfel, am și câștigat  Prietenii m-au împins de la spate, ei au insistat. Tot relaxat m-am dus și în acest concurs, am zis în gândul meu așa: Ăsta sunt, așa cânt, luați-mă, dacă mă vreți!” ne-a mai spus Radu Palaniță, câștigător al competiției „Românii au talent”, ediția din 2020, dar și al marelui premiu de 100.000 de euro.

Radu Palaniță are agenda plină de concerte, după participarea la concursurile PRO TV

Citește și: Cine este Beti Iordăchescu de la Vocea României 2023. A cucerit jurații: „O voce ca a ta are șanse de câștigător”

După acest succes imens, Radu are agenda plină de recitaluri, în spectacole, dar și la petreceri private.
Iar pe 23 noiembrie 2023, el este invitat special în spectacolul care va avea loc la Teatrul Metropolis, din București, sala Gloria, de la ora 19.00, și unde vor mai urca pe scenă artiști de calibru, precum Vlad Miriță și Raluca, fosta solistă a trupei Angels:

”Va fi un spectacol cu multe surprize, vă așteptăm!”.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Se schimbă harta României. UDMR a anunțat deja
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro