20 oct. 2023 | 14:12

România va primi un sistem modern de apărare antidronă. Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră: ”Atacurile de la graniţa dunăreană nu sunt accidentale”

Politică
România va primi un sistem modern de apărare antidronă. Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră: ”Atacurile de la graniţa dunăreană nu sunt accidentale
Marcel Ciolacu, premierul României

Potrivit unor surse guvernamentale, România se pregătește să instaleze un sistem modern de apărare antidronă pe teritoriul său pentru a face față amenințărilor provenite din partea Rusiei. În cursul zilei de astăzi, Marcel Ciolacu a vorbit despre pericoele care persistă atâta vreme cât Rusia va continua să lanseze atacuri la Dunăre.

România, mai bine apărată de atacurile rusești?

Sistemul modern de apărare antidronă instalat pe teritoriul României va fi furnizat în baza unui acord „G to G” încheiat cu un stat partener și cu aprobarea NATO. Decizia de a implementa un astfel de sistem antidronă este imperatică și vine ca răspuns la atacurile cu drone ale Rusiei asupra porturilor dunărene din Ucraina, atacuri care au avut ca rezultat căderea resturilor de echipamente militare pe teritoriul României.

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că aceste ”atacuri ale Rusiei la Dunăre nu sunt simple incidente sau accidentale”, mai ales că, mai mult de jumătate din exportul de cereale al Ucrainei trece prin România, folosind transportul naval pe Dunăre, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis participanţilor la Bucharest Security Conference.

Din acest motiv, România are un interes semnificativ în a proteja aceste rute de tranzit împotriva amenințărilor cu drone. Astfel, sistemul antidronă propus va fi esențial pentru asigurarea securității României împotriva unor astfel de amenințări, cât și pentru protejarea infrastructurii sale vitale, în special în zona Dunării, unde evenimentele recente au ridicat semnale de alarmă privind siguranța națională.

Semnal de alarmă a premierului cu privire la viitoarele atacuri ale Rusiei

Premierul României, Marcel Ciolacu, a emis o serie de avertismente cu privire la creșterea alarmantă a atacurilor ruse în apropierea granițelor țării. Marcel Ciolacu a subliniat că există riscuri semnificative de incidente și escaladare în regiunea Mării Negre și Dunării, ca urmare a acțiunilor Rusiei.

El a prevăzut o continuare a exercitării presiunii asupra navelor comerciale, în încercarea de a le limita transporturile. Premierul atrage atenția asupra modului în care NATO ar putea să asigure securitatea în zona Mării Negre și a Dunării, dacă atacurile Rusiei vor continua.

„Atacurile ruse din proximitatea teritoriului nostru cresc în mod alarmant riscurile de incidente şi de agravare. Este clar că Rusia va continua să preseze navele comerciale şi va impune zone în care nu se circulă în Marea Neagră.

Atacurile de la graniţa dunăreană nu sunt accidentale, deoarece Rusia ştie că peste jumătate din cerealele ucrainene pentru export sunt transportate în prezent prin intermediul culoarelor de navigaţie din România.

Este important să reflectăm asupra modului în care NATO se va pregăti pentru scenariul în care (atacurile – n.r.) Rusiei vor escalada în România, în regiunea Mării Negre şi a Dunării”, a transmis premierul.

Marcel Ciolacu, îngrijorat de noile tensiuni din Orientul Mijlociu

Premierul României, Marcel Ciolacu, a avertizat cu privire la tensiunile din Orientul Mijlociu și la amenințările pe care le reprezintă acestea pentru securitatea Europei. Marcel Ciolacu a subliniat că, în prezent, aliații euroatlantici se confruntă cu provocări în Orientul Mijlociu, care au potențialul de a se extinde și de a afecta Europa.

Oficialul a menționat că actuala „campanie de teroare” împotriva Israelului este privită cu simpatie la Moscova, indicând posibilitatea de influență rusă în regiune. În timp ce preocupările legate de Rusia și Ucraina rămân valabile, Marcel Ciolacu a subliniat dezavantajul conflictului din Orientul Mijlociu, care acaparează atenția aliaților euroatlantici, crescând riscul unor atacuri teroriste și în Europa.

„În loc să se concentreze exclusiv pe ameninţările ruse, pe sancţiuni şi pe susţinerea faţă de Ucraina, aliaţii euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, care au un potenţial ameninţător de a se propaga şi în Europa.

Deja există atacuri teroriste în Europa, iar serviciile secrete cresc nivelul de vigilenţă la maxim. De asemenea, există spectrul încă unui val de refugiaţi din Orientul Mijlociu către Europa, cu tot cu impactul negativ cunoscut asupra politicii interne a statelor europene”, a transmis Marcel Ciolacu.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro