10 oct. 2023 | 10:26

Medicul Adrian Streinu-Cercel, semnal de alarmă privind apariția unui nou val epidemic Covid-19. Obiectul pe care trebuie să-l avem întotdeauna la noi

Sănătate
Medicul Adrian Streinu-Cercel, semnal de alarmă privind apariția unui nou val epidemic Covid-19. Obiectul pe care trebuie să-l avem întotdeauna la noi
Medicul infecționist Adrian Streinu Cercel

Medicul Adrian Streinu Cercel a atras atenția asupra unui posibil nou val epidemic de COVID-19, subliniind în același timp importanța vaccinurilor pe bază de ARN mesager în prevenirea acestuia, în ciuda scepticismului exprimat de cetățeni. Specialistul a explicat că acest nou risc reprezentat de venirea sezonului rece ne obligă să fim mai responsabili cu privire la evitarea contactării noului coronavirus. De ce trebuie să ținem cont?

Ce riscuri mai există după terminarea pandemiei de Covid-19?

Renumitul medic Adrian Streinu-Cercel, o figură dominantă pe toată perioada pandemiei, revine cu noi avertismente în rândul populației. Așa cum a fost declarat oficial, pandemia de Covid-19 a luat sfârșit, însă acest lucru nu exclude apariția unor noi valuri epidemice.

Astfel, riscul înregistrării unui număr mai mare de îmbolnăviri Covid-19 este foarte probabil, iar cetățenii trebuie să ia toate măsurile de precauție pentru a evita acest lucru.

Cu toate acestea, el a subliniat că vaccinurile pe bază de ARN mesager sunt un instrument puternic în lupta împotriva virusului, lucru pe care mulți îl neagă, chiar dacă vaccinul a primit Premiul Nobel.

”Nu este un nou val de pandemie, este un nou val epidemic. Pandemia și-a spus cuvântul, s-a încheiat. Ce este, însă, bine în toată povestea asta este că au apărut aceste vaccinuri pe bază de ARN mesager care sunt, practic, mură-n gură. Adică nu mai lasă organismul să ia, să disece, să vadă care este componenta care poate fi folosită pentru a face anticorpi, ci spune

„Uite, asta e! Ia, fă anticorpi, croșetează-i, doi pe față, doi pe dos și pune-i organismului la dispoziție”. Pentru treaba asta s-a luat un Premiu Nobel acum. Pentru aceste vaccinuri ARN mesager. Și cu toate că s-a dat un Premiu Nobel și acolo este o comisie care studiază, validează etc., lumea tot zice că vezi, Doamne, ce prăpastie s-a făcut”, a declarat celebrul medic.

La ce nu trebuie să renunțăm, chiar dacă pandemia de Covid-19 s-a încheiat

Medicul Adrian Streinu Cercel face un nou apel la responsabilitate în ceea ce privește utilizarea măștilor de protecție, subliniind importanța lor în prevenirea răspândirii bolilor respiratorii.

În contextul în care masca de protecție a fost subiectul dezbaterilor și al temerilor în cursul pandemiei de COVID-19, Streinu Cercel susține că purtarea măștii rămâne o măsură eficientă de prevenție, în special în situațiile în care se află persoane care strănută sau tușesc în proximitatea noastră.

Medicul explică că măștile de protecție oferă un nivel suplimentar de siguranță în fața microorganismelor care pot fi purtate în aer și pot cauza boli respiratorii. Mai mult, el atrage atenția asupra faptului că în prezent circulă diverse tipuri de virusuri gripale care pot avea efecte grave asupra sănătății, și că măsurile de igienă și protecție, inclusiv purtarea măștii, sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii acestora.

„E de recomandat ca atunci când în jurul tău există oameni care strănută, tușesc să porți o mască pentru că te protejează pe tine. Sunt foarte multe microorganisme, în momentul de față, care fac pe nebunele. De exemplu, virusurile gripale s-au înhăitat cu virusul respirator sincițial și dau forme severe la adult”, a concluzionat specialistul.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Salariații care iau mai puțini bani de la 1 ianuarie. Guvernul taie din venituri
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro