Multă lume a așteptat cu sufletul la gură o decizie favorabilă pentru Simona halep în cazul ei de dopaj. Din păcate, decizia ITIA avea să surprindă pe toată lumea, deși dovezile ar fi fost de partea jucătoarei noastre. În orice caz, după decizie au apărut și voci care au declarat răspicat că ‘Simona Halep s-a dopat’. Printre cei care au declarat exact așa se numără și un celebru jurnalist român. Citește mai departe și vezi despre cine este vorba.
Toată lumea spera ca Simona Halep să e întoarcă pe teren, acolo unde a demonstrat în toți acești ani că poate să joace la cel mai înalt nivel.
Din păcate, decizia din vară dată de ITIA avea să spulbere orice speranță, atât a sportivei, cât și a fanilor acesteia.
ITIA anunța că Simona Halep era găsită vinovată pentru dopaj și, în consecință, avea să fie suspendată pentru următorii patru ani din toate competițiile sporitve. Din cei patru ani, un an aproape s-a scurs, râmânând așadar doar trei de suspendare, până în 2026.
Prima acuzație a Simonei Halep era de dopaj cu ubstanțe interzise, iar cea de a doua avea legătură cu pașaportul biologic. În ambele cazuri un tribunal Independent a analizat separat cele două acuzații.
În ceea ce privește prima, Halep a acceptat că prezența Roxadustatului a fost dovedită. Datorită acceptului, Tribunalul Independent a fost mulțumit că acuzația a fost dovedită și a analizat dacă perioada de suspendare ar putea fi redusă de la sancțiunea implicită de patru ani, deoarece încălcarea nu a fost intenționată.
Deși Simona Halep a susținut că prezența a fost rezultatul contaminării în urma ingerării Keto MCT, Tribunalul Independent a concluzionat că ”nu era realist posibil ca contaminarea Keto MCT să fi produs cantitatea de Roxadustat prezentă efectiv în probele colectate”.
În consecință, tribunalul a constatat că Halep nu a reușit să dovedească faptul că încălcările regulilor antidoping privind prezența și utilizarea Roxadustatului nu au fost intenționate.
Află și: A apărut motivarea celor de la ITIA în cazul Simona Halep. Cine i-a dat suplimentul contaminat
În ceea ce privește acuzația de ABP, tribunalul a fost de acord cu opinia experților și a concluzionat că au fost convinși în mod confortabil că Simona Halep a comis încălcarea regulilor antidoping, deoarece proba de sânge din 22 septembrie 2022 a arătat o imagine a sângelui complet diferită față de probele anterioare și ulterioare din acel an.
În plus, experții au comparat rezultatele cu calendarul competițiilor, observând că proba în cauză a fost recoltată la scurt timp după US Open-ul din 2022. În urma acestor analize a venit și decizia finală, conform căreia Simona se face vinvoată de ambele acuzații și că, implicit, decizia de suspendare rămâne valabilă.
În acest context au apărut și voci care au contestat deciziile ITIA, dar și voci care au fost de acord cu toate argumentele prezentate de tribunalul independent în acest caz. Printre cele mai recente personalități din presa românească de specialitate, care este convins că ‘Simona Halep s-a dopat’, este și celebrul jurnalist Ovidiu Ioanițoaia.
Într-un editorial publicat pe GSp.ro, Ovidiu Ioanițoaia cere cititorilor săi să admită că ”Simona Halep n-a fost sancționată degeaba”, mergând cu afirmațiile mai departe și spunând că ”verdictul Agenției Internaționale de Integritate în Tenis (ITIA) s-a bazat pe certitudini, nu pe bănuieli, pe presupuneri.”
”Ne e greu să acceptăm, doare, că Simona s-a dopat. Indiferent dacă a știut sau nu, ea trebuie să plătească. Cine e prins, regulamentul nu se negociază, plătește primul.”, mai spne celebrul jurnalist.
În editorialul prezentat se vorbește pe larg despre anchetele pe marginea companiei furnizoare de suplimente, despre care Simona spunea că o va da în judecată, precum și despre o altă companie, ca martorî implicată în procesul româncei și despre al cărei nume nu s-a putut afla nimic, fiind totul secretizat, iar jurnalistul își încheie pledoaria spunând:
”Apropo de Simona și de necazul ce-i poate încheia prematur și urât cariera, nu mai reiau ce-am scris aici pe 17 septembrie. Din cele de-atunci și din cele de-acum consider că se poate deduce ușor cine, cum și cât a greșit.
Evident că toate firele duc către Patrick Mouratoglou, în jurul căruia se leagă și se dezleagă ele. Dacă l-am comparat cu o carte necâștigătoare, nu-mi retrag cuvintele. I-a adus Simonei puține bucurii și multe belele.
Consecvent, nu se dezminte și în loc să lămurească unele aspecte, măcar să încerce, PM refuză să ia poziție, tăcere care-l acuză.”, mai scrie Ovidiu Ioanițoaia.
Indiferent care ar fi acum dovezile aduse, circumstanțiale sau nu, decizia ITIA rămâne una valabilă, iar Simona Halep ar putea să-și încheie cariera într-un mod neașteptat.