Ce face Dani Oțil în fiecare seară pentru a avea succes la TV. Matinalul de la Antena 1 a vorbit despre stilul său de viață. El are un obicei de la care nu face rabat niciodată! Iată despre ce anume este vorba!
Dani Oțil, prezentatorul de la Antena 1, a vorbit despre obiceiul pe care îl are. Acesta a mărturisit că nu pierde niciodată nopțile și că preferă să se culce devreme. De ce? Pentru ca oboseala să nu îi afecteze în vreun fel munca.
”În trei sferturi din seri nu adorm după ora 11:00, dar adesea adorm și mai devreme. Și țin foarte mult la un scurt somn de după-amiază, măcar o dată la cinci zile. 25 de minute îmi ajung. Este un ”power nap”… Chiar și 12 minute…”, a spus Dani Oțil la Antena 3.
Dani Oțil a precizat și de ce anume preferă să doarmă devreme. Are legătură cu munca sa.
„Țin foarte mult la treaba asta cu somnul. De ce? Nu pentru că mă simt obosit sau poate casc la emisiune. Țin pentru că nu sunt ager. Și când nu ești ager în live, lumea te consideră prost. Este o chestiune de viteză și pot să par prost pentru că nu îmi vine pe moment ideea”, a mai spus el.
Deși mulți s-ar gândi că matinalul are o viață socială intensă, ei bine, nimic mai neadevărat. Se pare că prezentatorului emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” nu îi plac prea mult sindrofiile sau „șprițul”, cum se exprimă acesta.
”Mie nici nu îmi place șprițul, nu am o viață socială, nu îmi prea plac oamenii și mi-a fost mai ușor să fac lucrul acesta. Lui Răzvan i-a fost mai greu. El foarte mulți ani mai ieșea, mai stătea de vorbă cu oamenii, lui îi plac foarte mult oamenii și discuțiile lungi, și lui i-a venit mai greu.
Dar și el și-a făcut același program pentru că încercăm să facem performanță. Pentru că altfel nu ne luăm salariile. Deci țin foarte mult la adormitul seara, devreme. Acum, de când am copil, este mult mai simplu”, a mai explicat Dani Oțil.
Dani Oțil este un prezentator de televiziune de succes. El se descrie pe sine ca un „băiat din Reșița care încearcă să împingă un butoi”.
„Sunt un băiat de la Reșița care încearcă, de cele mai multe ori, să împingă un butoi la deal, aici este vorba de cariera mea, care mai are un butoi în față, căruia încearcă să-i acorde mai multă atenție, familia, iar de ceva vreme, mai este un butoiaș în față, băiatul meu”, a relatat Dani Oțil în podcastul lui Damian Drăghici.