Organizația Mondială a Sănătății cochetează cu ideea declarării de epidemie globală cu coronavirus. Dincolo de asta, cetățenii din Wuhan, sursa infecției, se confruntă cu clipe de coșmar.
Primele cazuri de coronavirus și, implicit, primele decese, au fost depistate la finele anului trecut în orașul Wuhan din centrul Chinei. Încercând să micșoreze pe cât posibil posibilitatea răspândirii virusului, autoritățile chineze fac eforturi majore pentru a izola localitatea de restul țări. În plus, au introdus o serie stufoasă de reguli pentru cetățeni care aduc aminte de condițiile de la Cernobîl din urmă cu mai bine de trei decenii.
Momentan, interdicția de a părăsi localitatea este doar o recomandare, dar este puțin probabil ca statul chinez să mai permită celor posibil infectați să se deplaseze în alte colțuri ale țării. Scenariul detaliat în presă pe care îl trăiesc oamenii din Wuhan are toate ingredientele unui sentiment de panică generală.
Autobuzul, metroul, feribotul și rețelele de transport a pasagerilor p distanțe lungi vor fi suspendate de pe 23 ianuarie de la ora locală 10.00, iar stațiile de tren și aeroportul vor fi închise pentru pasagerii care pleacă, a spus canalul TV de stat. Cu alte cuvinte, desființând activitatea aeroportului și introducând filtre la cele câteva drumuri de la ieșire din oraș, chinezii au pus orașul în carantină.
Autoritățile chineze au stabilit un grup operativ care se ocupă de cazul epidemiei cu coronavirus. Acesta a stabilit că cetățenii nu ar trebui să părăsească orașul decât în circumstanțe speciale. Ca referință, până la această oră, bilanțul victimelor coronavirusului a ajuns la 17 morți în China, alimentând astfel temerile la nivel global legate de răspândirea bolii despre care se presupune că a fost transmisă de la animale la om.
Inițial, primele cazuri de coronavirus au fost depistate în Wuhan, centrul Chinei. Nu a durat însă mult până când s-a răspândit, fiind identificate cazuri în SUA, Thailanda și Japonia. În China, miercuri, au fost confirmate în mod oficial 473 de cazuri noi.