22 ian. 2020 | 18:29

Ce se întâmplă cu Sorina în America. Decizia luată acum de autorități în cazul fetiței adoptate de familia Săcărin

Știri generale
Ce se întâmplă cu Sorina în America. Decizia luată acum de autorități în cazul fetiței adoptate de familia Săcărin
Sorina se simte foarte bine în familia adoptivă din SUA

Sorina Săcărin, fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie de români cu domiciliul în SUA, se simte foarte bine peste Ocean. Este anunțul făcut de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Mădălina Turza, care precizează că procesul de integrare în familia din SUA a fost atent monitorizat.

Sorina se simte foarte bine în familia adoptivă din SUA

„Sorina este în continuare monitorizată de noi şi de partenerii noştri din Statele Unite, chiar săptămâna trecută am avut o întâlnire pe alte teme, inclusiv pe adopţii, cu doamna consul a Ambasadei SUA la Bucureşti, şi am discutat inclusiv pe cazul Sorina, mi-a adus şi poze în sensul acesta. Sorina este foarte bine, a fost integrată, începe şcoala, are prieteni, lunar asistenţii sociali din SUA trimit spre Ambasadă fotografii şi informaţii despre ea.

Este foarte bine din punct de vedere al sănătăţii, a făcut progrese foarte mari în ceea ce priveşte limba engleză şi din ceea ce am văzut, în pozele respective, este foarte fericită. Categoric este în regulă. Monitorizările post-adopţie – avem o colaborare foarte bună cu autorităţile din Statele Unite – arată o integrare absolut lină a acestui copil şi nu avem niciun fel de problemă pe cazul Sorina”, a declarat pentru Agerpres Mădălina Turza, președintele ANDPDCA.

Mădălina Turza a precizat că cel mai grav făcut în procesul de adopție a fost manipularea emoţională a copilului de către asistentul maternal.

„Dincolo de scandalul cu procurorii şi aşa mai departe, care sunt din sfera Parchetului, problema cea mare e legată de asistentul maternal, care a încercat să blocheze procesul de adopţie. Au existat în repetate rânduri declaraţii ale asistentului maternal că nu doreşte să adopte acest copil, iar atunci când a apărut familia adoptatoare, aşa cum fac mulţi dintre ei (dintre asistenţii maternali, n.r.), din păcate, a depus cerere de adopţie tocmai pentru a bloca procesul de adopţie. Mai mult decât atât, foarte grav mi se pare faptul că asistentul maternal a încercat manipularea emoţională a copilului”, a precizat președintele ANDPDCA.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro