Surprize mari la Chefi la Cuțite. Acest sezon este unul de-a dreptul impresionant, în care au loc evenimente neașteptate și vin concurenți de-a dreptul speciali. În ediția din această seară, 10 septembrie, una dintre participante a făcut un gest neașteptat. Sorin Bontea a rămas fără cuvinte, nu se aștepta la așa ceva.
Sezonul acesta de la Chefi la Cuțite este unul de-a dreptul special, așa cum au promis producătorii înainte ca acesta să înceapă. Pe lângă prezentarea celor mai interesante preparate, la un alt nivel sunt și poveștile de viață ale concurenților.
În ediția din seara aceasta, 10 septembrie, jurații au avut parte de o surpriză neașteptată. O concurentă a reușit să îi lase mască, mai ales pe Chef Sorin Bontea, care s-a dovedit a fi preferatul ei.
Elena Deneș a venit în fața juraților cu un preparat de zile mari, un desert pentru care a primit trei cuțite. A dovedit că este o bucătăreasă de invidiat, dar a mai arătat că are și un alt talent, la care nimeni nu s-ar fi așteptat.
Tânăra, care spune că este ambițioasă, a dovedit că a fost înzestrată si cu o îndrăzneală aparte. Concurenta a scris câteva versuri pentru Sorin Bontea, cu care a reușit să surprindă. Poezia era una de dragoste, dar a transmis multă emoție.
„De ce zâmbești? E adevărat!? Te-ai răzgândit, ne-am împăcat? Iar ne iubim, eu te-am iertat demult! La tine nu și da nu sunt decât aceleași vorbe în vânt. Hai, spune! Ce ai de gând să faci? Deschide gura și lasă-mă să-ți mai sărut nu gura, ci răspunsul mut”, sunt doar câteva dintre versurile scrise de concurentă pentru Chef Sorin Bontea.
Florin Dumitrescu a recunoscut că a fost surprins de declarațiile făcute de Elena Deneș și a crezut, inițial, că situația va deveni mai tensionată. Cu toate acestea, s-a dovedit că a fost vorba doar despre o surpriză pentru ziua de naștere a bucătarului.
„Mi-au luat, nu știu, vreo trei rânduri de poezie să-mi dau seama că, de fapt, e o poezie. Inițial m-am speriat foarte, foarte tare. Am zis, stai să vezi acum show și scandal”, a spus Florin Dumitrescu.
Nu decât colegii lui au fost surprinși, ci chiar Sorin Bontea, care, la început, a crezut că este vorba despre o farsă sau că totul este regizat de o actriță.
Elena Deneș i-a luat prin surprindere pe chefi cu preparatul ei, dar și talentul pentru poezie. A primit șansa de a merge mai departe în competiție, unde toți au pretenții mari de la ea.
„Am înțeles, mă, că este o poezie. Am prins din prima că este vorba de o poezie, am zis că e o actriță ceva, că a recitat bine”, a spus Sorin Bontea.