Virusul misterios a provocat recent primele decese, la nivel global. S-ar putea răspândi, sub forma unei epidemii, fiind deja confirmat că a atins și populația numeroasă unei țări precum China. Autoritățile chineze au raportat deja că în ultimele zile au existat și câțiva pacienți care au murit. La fel, cazurile de infectare sunt numeroase și în creștere, pe plan mondial.
Ar putea semnifica o situație critică, pentru că doar în China au fost depistate nu mai puțin de 139 de cazuri de infectare. Virusul poartă denumirea de coronavirus, fiind un nou tip de infecție. Pacienții care au decedat fuseseră infectați cu coronavirus, după cum au susținut și medicii. Numărul deceselor a ajuns la trei persoane. Focarul ar fi izbucnit inițial în orașul Wuhan, capitala provinciei Hubei, din China.
Ulterior au fost depistate de către medici și alte zeci de cazuri de îmbolnăvire în orașele Wuhan, Beijing și Shenzhen, anunță Digi24. Coronavirus s-ar fi răspândit și în afara Chinei, iar luni au fost confirmate doi nouă cazuri în Thailanda, iar alte două în Japonia și Coreea de Sud. Există peste 200 de cazuri confirmate până în momentul de față. Pacienții care au decedat suferiseră și complicații respiratorii, din cauza noului virus.
Specialiștii din Marea Britanie au mai subliniat și că numărul persoanelor infectate ar putea fi, în realitate, cu mult mai mare, față de rapoartele oficiale din partea autorităților chineze. De asemenea, nu este cunoscut dacă coronavirus a ajuns și până în Europa, dar o astfel de epidemie e luată în calcul de către reprezentanții britanici. A mai fost specificat că ar putea fi vorba despre 1700 de pacienți infectați, focarul din orașul Wuhan stârnind și foarte multe semne de întrebare. Boala misterioasă poate fi confundată, inițial, și cu o răceală banală. Printre simptome se numără și febra, alături de greață.
Organizația Mondială a Sănătății a mai avertizat că noul virus se poate răspândi în toată lumea, de aceea în spitale trebuie luate măsurile necesare pentru un asmenea scenariu sumbru. Îmbolnăvirea cu coronavirus poate face și prin sursă animală, de aceea trebuie evitat contactul cu animalele vii, gătirea completă a cărnii acestora și ouălor. La fel, evitarea unui contact cu persoanele ce au simptome similare gripei trebuie luată în considerare ca opțiune de reducere a riscului.