05 sept. 2023 | 10:24

Anunţ pentru români. Ce se întâmplă cu certificatele de căsătorie. Noua regulă de care trebuie să ştie, de când se aplică

Social
Anunţ pentru români. Ce se întâmplă cu certificatele de căsătorie. Noua regulă de care trebuie să ştie, de când se aplică
Anunt pentru romani. Ce se intampla cu actele de stare civila

A fost făcut un anunţ pentru români. Actele de stare civilă nu vor mai fi emise ca până acum, regulile se schimbă. Ce se întâmplă cu certificatele de căsătorie și cu cele de naștere. Care este noua regulă de care trebuie să ştie toată lumea și de când se va aplica.

Anunț important. Se modifică legea.  Cum va putea fi obținut certificatul de naștere

S-au anunțat reguli noi la emiterea certificatului de naștere sau de căsătorie. Este vorba despre un proiect de ordonanță pus în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Legislația care vizează actele de stare civilă a fost modificată în vara anului trecut. Noile reguli urmau să intre în aplicare din 24 septembrie 2023, însă se dorește amânarea termenului de aplicare a regulilor.

Proiectul, adoptat de guvern la sfârșitul lunii trecute

Proiectul a fost adoptat de Guvern în ziua de 31 august, iar printre schimbările care trebuie aplicate de anul viitor, se pare, se regăsește și posibilitatea de a depune cererile privind actele civile la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie.

De asemenea, cererile urmează să fie soluționate tot acolo, ceea ce va ușura obținerea actelor, dar și faptul că actele de naștere, de căsătorie și de deces nu se vor mai completa de mână, ci vor fi tipărite.

Astfel, măsurile stabilite anul trecut în ceea ce privește actele de stare civilă, respectiv actele de naștere, de căsătorie și de deces se vor aplica la doi ani de la apariția lor.

Ce se arată în nota de fundamentare a proiectului

”Prorogarea termenului de la care se asigură, la nivel național, infrastructura informatică necesară operaționalizării SIIEASC (Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – n. red.), de la 24 septembrie 2023 la 24 septembrie 2024. Astfel sunt create premisele cadrului legal necesar operaționalizării proiectului SIIEASC, cu impact asupra soluționării cu celeritate a cererilor cetățenilor români și străini ale căror acte și fapte de stare civilă sunt înregistrate în România.

În prezent, proiectul SIIEASC este în etapa de verificare a sistemului, astfel încât prorogarea termenului este necesară pentru deschiderea proiectului pilot și instruirea ofițerilor de stare civilă de la nivelul întregii țări, în sistem de «train the trainer»”, se scrie în nota de fundamentare.

Certificatele se vor completa informatic

Certificatele de stare civilă se vor completa informatic și vor fi tipărite pe formularele dedicate. Prin proiectul de față se mai stabilește și procedura de înregistrare a actelor şi faptelor de stare civilă atunci când nu este posibilă completarea actelor în sistem informatic. Aceste situații se pot ivi din cauza unor probleme tehnice.

Digisport.ro
N-a pronunțat ”România”! Cum ne-a numit prim-ministrul din Kosovo, după scandalul de la București
Stirile PROTV
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
PlaySport
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Ego.ro
Anamaria Prodan, de nerecunoscut. Brunetă și machiată strident, la nunta cu fostul soț FOTO
ProActual
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
EVZ.ro
Exclusiv. Valentina Pelinel, „divă” în trafic. Cum a fost surprinsă
Spynews.ro
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
PRO TV
”Cu Anca Dinicu mă sărut, cu Anisia Gafton mă însor, iar pe Alex Bogdan...” Declarațiile din culise ale unui coleg de scenă
Adevarul
Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat direct în tavan”
BZI.ro
Acuzații șocante lansate de Adriana Bahmuțeanu: „I-a fost tăiat un deget lui Prigoană pentru a putea fi deschis seiful cu arme și bani!“
Viva.ro
Vestea că Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit cu Mihaela i-a luat pe toți prin surprindere, dar asta nu e tot! S-au aflat detalii neașteptate acum: "Față de restul lumii...”
Parteneri
Scandal uriaș între Dumitru Dragomir și Adriana Bahmuțeanu după moartea lui Silviu Prigoană. "Esti misogin / Tu vrei să iei pensia lui Prigoană"
Redactia.ro
Localitatea care poartă cel mai lung nume din România. Are 27 de litere, iar turiștii rămân impresionați de peisajele fabuloase
Click.ro
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Zodii imposibil de abordat. Foarte greu le intri în voie
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se DAU DOUĂ PENSII în DECEMBRIE! SENIORII care vor BENEFICIA
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro