Moartea fulgerătoare a fostului toboșar al trupei Proconsul, Razvan Gorcinski, a întristat o țară întreagă, dar mai ales pe cei care i-au apreciat talentul muzical. Un val imens de durere și suferință a lăsat printre familie și apropiați, cărora nici acum nu le vine să creadă coșmarul pe care în trăiesc. Când va fi condus pe ultimul drum regretatul artist.
Celebrul toboșar s-a stins din viață, la doar 42 de ani, anunțul trist fiind făcut chiar de foștii săi colegi de trupă. Răzvan Gorcinski era internat într-un spital din Suceava, cu septicemie, Florența Marin, fosta lui impresară, dezvăluind faptul că se afla în stare gravă.
”Din păcate, Răzvan, prietenul și fratele nostru, nu mai este printre noi. Din fericire, e într-un loc mai bun, unde se poate odihni după anii de călătorii și miile de concerte. Dumnezeu să te odihnească Răzvan, să mângâie și să întărească familia!”, este mesajul postat de trupă pe Facebook.
Potrivit spuselor acesteia, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playtech Știri, sâmbăta trecută artistul a avut un spectacol, la Suceava, însă, înainte de concert, nu se simțea prea bine, acuzând ceva probleme la stomac. Cu toate acestea, a dus la bun sfârșit concertul și părea că și-a mai revenit.
A doua zi de dimineață, însă, Răzvan Gorcinski avea să fie găsit inconștient în camera de hotel, fiind condus de urgență la spitalul din Suceava. ”Nu s-a mai putut transporta la București, pentru că i-au cedat toate organele, făcuse septicemie.”, a mai spus apropiata fostului component al trupei Proconsul.
Într-un mesaj distribuit pe rețelele sociale, soția lui Răzvan Gorcinski, Mădălina Gorcinski, a oferit detalii cu privire la data și ora la care artistul va fi înmormântat. El va fi condus pe ultimul drum marți, 5 septembrie, urmând a fi îngropat la Cimitirul Ghencea 2 din Capitală.
”Se întoarce Gorcinski Razvan acasă!
Pentru toți cei care vor sa își ia rămas bun de la iubitul meu soț, ne veți găsi la capela Cimitirului Ghencea Civil începând de mâine, DUMINICĂ, ora 12.
Înmormântarea va avea loc în data de 05.09.2023, MARȚI, ora 13:00 la Cimitirul Ghencea 2.”, este mesajul emoționant al soției regretatului artist.