Deși multe gospodine procedează astfel, nu arunca roșiile care s-au înmuiat. Nu înseamnă că sunt stricate. Le poți folosi atât la alte sarcini din bucătărie, dar și la sarcini din afara sferei culinare. Află în rândurile de mai jos cum trebuie să procedezi concret.
Nimic nu se compară cu roșiile coapte și suculente pe timp de vară, când temperaturile afară sunt caniculare și cu toții ne dorim să ne răcorim. Aceste legume este bine să fie depozitate pe prosoape de hârtie, cu tot cu puțină tulpină pentru a nu se strica rapid, în frigider.
Dacă obișnuiești să ai roșii în casă, cu siguranță te-ai confruntat deja cu situația în care acestea au început să se înmoaie. Nu confunda acest lucru cu stricarea lor. Multe gospodine cred că, odată înmuiate, roșiile nu mai sunt bune, însă realitatea nu este aceasta.
Roșiile care se înmoaie ar trebui, însă, folosite în așa fel încât să nu ajungă să se strice în recipientul sau în spațiul în care au fost depozitate. Nu le arunca, însă grăbește-te să le folosești. Dacă nu le mănânci proaspete, poți să faci alte lucruri cu ele – și în bucătărie, dar și în afara ei.
Există mai multe rețete pe care le poți prepara în așa fel încât aspectul înmuiat al roșiilor să nu te deranjeze din punct de vedere estetic. Astfel de exemple sunt: salsa (roșii cubulețe, ceapă, chilli și coriandru), sos de roșii, roșii uscate, smoothie și supă cremă de roșii.
Așa cum am precizat, roșiile pot fi utilizate și în afara bucătăriei, în afara domeniului culinar, pentru a se le risipi. Știai că din roșii și zahăr poți forma un scrub care poate exfolia și lumina pielea? Roșiile au acizi naturali care ajută la îndepărtarea celulelor moarte.
Dacă amesteci roșiile înmuiate cu miere, poți să obții un fel de mască foarte hidratantă atât pentru ten, cât și pentru restul suprafețelor deshidratate ale corpului tău. Aplică masca pe față seara, înainte de a te culca, pentru a reduce porii dilatați, dar și excesul de sebum.
Poți amesteca și ovăz și avocado cu roșiile moi din frigider, pentru a obține tot un fel de mască, de data aceasta cu efect în cazul pielii foarte sensibile. Dacă știi că ai pielea sensibilă, te afectează razele solare sau ți-o rănești rapid, poți folosi această mască pe bază de roșii.
Nu în ultimul rând, roșiile pot fi folosite și pentru a trata firele de păr. În cazul în care podoaba ta capilară nu mai are strălucire, apelează cu încredere la aceste legume. Amestecă-le cu iaurt și aplică-le pe păr, apoi clătește cu apă din abundență.