Îți mai aduci aminte de prăjitura „Televizor” sau „Budapesta”? În perioada comunismului, când era pregătită, era zi de sărbătoare. Format din trei foi coapte în tavă, două cu cacao și una tip pandișpan, desertul ornat cu glazură are un gust deosebit. Vezi cum să-l prepari și tu.
Secretele prăjiturii „Televizor” sau „Budapesta”
Pe vremea comunismului, gospodinele făceau adevărate eforturi pentru a găti feluri speciale de mâncare sau deserturi. Nu doar din cauza numeroaselor ingrediente care erau greu de găsit, ci și din cauza timpului îndelungat petrecut în bucătărie, neavând la dispoziție instrumentele de astăzi.
Nu erau multe dulciuri pe care românii le puteau consuma în vremea respectivă. Existau câteva feluri de prăjituri pe care multe gospodine le pregăteau la ocazii speciale, una dintre ele fiind cea cunoscută după denumirea „Televizor” sau „Budapesta”.
Preparat potrivit rețetei comuniste, desertul e atât de dulce și pufos încât e imposibil să nu-ți lase gura apă. Este și foarte simplu de pregătit, fiind formată din trei foi – două de cacao și una albă tip pandișpan, unite între ele cu ajutorul unei creme cu textură asemănătoare bundicii.
În comunism, gospodinele ornau foile suprapuse cu un strat de glazură de ciocolată. Bineînțeles, astăzi rețeta poate să arate diferit, însă românilor le place să resimtă gustul pe care îl avea desertul în copilărie. Playtech Știri îți explică cum să prepari prăjitura „Televizor”, după rețeta originală.
Rețeta originală a prăjiturii „Televizor”
Ingrediente pentru foi de cacao:
- 2 ouă;
- 10 linguri de zahăr;
- 10 linguri de lapte;
- 10 linguri de ulei;
- 3 linguri de cacao;
- 1 linguriță amoniac;
- 500 g faină.
Ingrediente pentru pandișpan:
- 7 ouă;
- 7 linguri de zahăr;
- 7 linguri de făină.
Ingrediente pentru cremă:
- 1 l lapte;
- 10 linguri de făină (sau 4 linguri de amidon);
- 200 g zahăr;
- vanilie (sau coajă rasă de lămâie);
- 200 g unt.
Ingrediente pentru glazură de ciocolată:
- 3 linguri de apă;
- 3 linguri de cacao;
- 200 g zahăr;
- 50 g unt.
Cum se prepară foile pentru prăjitura „Televizor”
Se începe cu pregătirea pandișpanului.
- Se mixează ouăle cu zahăr și puțină sare, până la obținerea unei compoziții cremoase, triple în volum.
- Se cerne făina și se încorporează delicat, cu o spatulă, în compoziție.
- Se toarnă aluatul în tava pe fundul căreia am copt foile de cacao.
- Se dă pandișpanul la cuptor, timp de 25 de minute sau până când trece testul scobitorii.
- Se scoate pandișpanul de la cuptor și se lasă la răcit pe un grătar.
Continuăm cu prepararea foilor de cacao.
- Se amestecă ouăle cu zahărul cu ajutorul unui tel.
- Se adaugă laptele, uleiul și amoniacul stins cu oțet sau zeamă de lămâie, după ce zahărul s-a dizolvat.
- Se cerne făina și cacao și se încorporează în compoziție.
- Se frământă un aluat potrivit de tare.
- Se împarte aluatul în două bucăți, fiecare dintre acestea întinzându-se în câte o foaie de 24×37 cm.
- Se presară făină peste fundul unei tăvi și se întind foile de cacao pentru a se da la cuptor.
- Se înțeapă foile cu o furculiță, din loc în loc, pentru a nu se umfla prea mult la copt.
- Se dau foile de cacao la copt, timp de 15 minute, la 180 de grade Celsius.
- Se transferă foile de cacao pe un grătar și se lasă la răcit.
Se pregătește, apoi, crema.
- Se pune laptele la fiert, la flacără mică, într-un vas.
- Se amestecă făina cu zahărul și vanilia, într-un alt vas de bucătărie.
- Se adaugă laptele cald deasupra, amestecând continuu pentru a evita formarea cocoloașelor.
- Se fierbe crema, la flacără mică, timp de 4 minute, după ce a dat în clocot.
- Se adaugă untul tăiat bucățele și se amestecă compoziția până când se omogenizează.
Asamblăm foile pentru prăjitură.
- Se așază o foaie de cacao în tavă.
- Se întinde jumătate din crema preparată.
- Se așază pandișpanul deasupra.
- Se adaugă peste pandișpan restul de cremă.
- Se acoperă totul cu a doua foaie de cacao.
- Se fierb apa, cacao, zahărul împreună cu untul, la baie de abur și se lasă la răcorit.
- Se întinde glazura deasupra foilor de prăjitură.
Citește și: Prăjitura care făcea furori pe vremea lui Ceaușescu. Iată cât de rapid se prepară și ce ingrediente se folosesc
Pentru ca prăjitura „Televizor” sau „Budapesta” să aibă savoarea desertului din perioada comunistă, este obligatoriu să o lași la rece peste noapte. Astfel, toate aromele se vor contopi și toată lumea se va ridica mulțumită de la masă. Poftă bună!