Angela Similea, cunoscută drept ”pasărea rară” a muzicii românești se poate mândri cu o carieră impresionantă. De-a lungul timpului, artista a fost considerată un sex-simbol al anilor ‘80. Interpreta a fost mereu înconjurată de bărbaţi frumoşi şi la fel de celebri, care s-au luptat pentru inima ei. Chiar dacă a fost căsătorită de patru ori, interpreta a mărturisit că doar cu unul dintre ei a trăit o dragoste ca în povești.
Farmecul și frumusețea artistei au atras atenția multor bărbați. Astfel că, de-a alungul timpului, artista a avut patru căsnicii la activ, cu Andi Constantin (electrician), Sorin Movileanu (chitarist), Jan Hilgen (afacerist) şi Victor Surdu (om politic). Din căsnicia cu Sorin Movileanu a rezultat un copil pe nume Sorin.
A urmat, ulterior, o căsnicie alături de Jan Hilgen. Olandezul i-a înfiat și fiul. În acest mod, acesta îl putea trimite la studii peste hotare. După câțiva ani, cei doi și-au dat seama că nu sunt făcuți unul pentru altul și au divorțat.
Te-ar putea interesa și: Ce mai face Angela Similea la 76 de ani. Artista pregătește un nou album
Separarea i-a oferit artistei oportunitatea de a cunoaște dragostea vieții sale, anume pe Victor Surdu. Chiar dacă cei doi se cunoșteau de cel puţin 30 de ani, aceștia s-au căsătorit abia în 1999, când artista a divorţat de Hilgen. Din păcate, în 2011, Victor Surdu încetează din viață.
”Cu două zile înainte să moară, s-a trezit din pat și s-a apucat să cânte la pian. Am rămas șocată. Era atât de slăbit încât abia avea putere să apese pe clape. A fost dragoste că în povești. Avea un respect enorm pentru mine. Mă cunoștea de pe scenă.
Mi-a spus că și-a făcut un pariu cu el însuși că o să mă cucerească. Era extraodinar de romantic, dar și o furtună. Avea o forță de muncă extraordinară. Am acceptat ceea ce s-a întâmplat, dar mi-e greu”, a dezvăluit Angela Similea, citată de bzi.ro
Te-ar putea interesa și: Cântăreața celebră din România care nu vrea să mai urce pe scenă. De ce a renunțat complet
De câțiva ani încoace, artista trăiește în America. O data pe an, Angela Similea vine în România și-și vizitează rudele sau onorează diverse invitații în cadrul evenimentelor artistice.
Te-ar putea interesa și: A iubit „cu acte” de patru ori, iar Florin Piersic i-a lăsat un gol în suflet: norocul în dragoste n-a fost de partea frumoasei Angela Similea