FCSB joacă în turul trei preliminar din Conference League cu danezii cu Nordsjaelland. Jurnaliștii din Danemarca i-au dedicat un articol întreg lui Gigi Becali înainte de confruntarea din Europa, după ce patronul ”roș-albaștrilor” a spus că FCSB va spulbera formația Nordsjaelland.
Cele două partide dintre FCSB și Nordsjaelland se vor disputa la data de 10 și 17 august, iar”roș-albaștrIi” vor avea statutul de gazde la primul meci. După ce echipa sa a înregistrat victorii pe linie în noul sezon, Gigi Becali a declarat că nu se teme deloc de adversara din Danemarca și este sigur că FCSB se va califica în play-off-ul Conference League.
Reacția danezilor nu a întârziat să apară, iar jurnaliștii de la tipsbladet.dk i-au dedicat patronului de la FCSB un articol, cu titlul ”Patron ’nebun’ de club: ’O vom spulbera pe Nordsjaelland!’”. Aceștia l-au ironizat pe Gigi Becali, care a afirmat că nu știe nimic despre echipele nordice și au făcut referire la dubla de coșmar cu Silkeborg, din sezonul trecut, când FCSB a pierdut cu scorul general de 0-10.
”Nordsjaelland a primit o lovitură din partea patronului de la FCSB, care nu este impresionat de clubul din Farum. Nordsjaelland va juca împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din România, dar FCSB este cunoscută mai degrabă pentru patronul Gigi Becali, care este un ’uragan’ și face declarații senzaționale în fiecare săptămână.
Când Gigi Becali spune că nu știe nimic despre echipele din Danemarca, poate fi un adevăr distorsionat. Ar trebui să își amintească măcar de Silkeborg. În ultimul sezon, FCSB și Silkeborg s-au duelat în grupele Conference League, iar echipa lui Kent Nielsen s-a impus cu 5-0 în ambele meciuri”, au scris jurnaliștii de la tipsbladet.dk.
Un ziarist danez, Troels Bager Thogersen, care îl urmărește pe Gigi Becali de mai mult timp l-a descris drept ”unul dintre cei mai nebuni patroni de club din Europa” și a amintit de mai multe situații controversate în care a fost implicat acesta de-a lungul timpului.
”Vorbim despre scepticismul său în legătură cu vaccinul, un scepticism aproape de conspirație, ceea ce i-a făcut pe anumiți jucători să nu se vaccineze împotriva coronavirusului.
De asemenea, a făcut declarații xenofobe, promovează homofobia, are fapte penale financiare și a amenințat mai mult persoane”, a fost descrierea făcută de jurnalist lui Gigi Becali.
După derby-ul cu CFR, câștigat de FCSB cu scorul de 1-0, Gigi Becali este convins că echipa sa va fi de neoprit cu danezii de la Nordsjaelland.
”Poate ne dau ăștia de ne satură! O să zică “Ți-am adus echipă din Danemarca!” Doamne, să nu fie așa! Nu îi cunosc pe danezi. Se zice că e echipă tare. Habar nu am de ei. Dacă ei sunt danezi, ce, sunt italieni, spanioli, francezi, englezi?
Ce să facă? Nu prea cunosc așa multe echipe de fotbal, de aia zic să ne aduceți echipe, că în România nu mai avem cu cine să jucăm. Dar nu ne aduceți danezi, că pe ei îi spulberăm”, a declarat Gigi Becali.
Clubul danez a încasat o sută de milioane de euro doar în ultimii șapte ani de pe urma jucătorilor pe care i-au vândut, mulți dintre ei crescuți în club.