Războiul Rusiei contra Ucrainei s-a apropiat din nou foarte periculos de România. Rusia a atacat marți noapte Ucraina bombardând cu ajutorul dronelor portul de pe Dunăre, Izmail, care este situat foarte aproape de țara noastră. Iohannis, declaraţie care îl va deranja pe Putin. A ripostat după atacurile Rusiei: „Crimă de război”.
Presa internațională a citat reacția președintelui român Klaus Iohannis după atacurile rusești de marți-noapte asupra Ucrainei, respectiv a portului dunărean Izmail, care se află la mică distanță de granița cu România.
Rușii au atacat portul ucrainean la adăpostul nopții, după ce presa ucraineană și cea internațională au informat că șase nave civile au traversat Marea Neagră navigând spre Ucraina, sub supravegherea unui avion militar al SUA.
Cel puțin una dintre cele șase nave, Ams1, sub pavilion israelian, se îndrepta spre portul Izmail.
„Atacurile continuate de Rusia împotriva infrastructurii civile ucrainene pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile. Acestea sunt crime de război și afectează și mai mult capacitatea Ucrainei de a-și transporta produsele alimentare către cei care au nevoie de ele în lume”, a scris, miercuri, Klaus Iohannis pe Twitter, declarația lui fiind citată de CNN.
În plus, rețeaua de televiziune precizează că atacurile rușilor cu drone din regiunea sudică Odesa au vizat portul dunărean Izmail, provocând pagube, conform Ministerului ucrainean al Apărării.
De asemenea, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că loviturile rusești asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa reprezintă un atac asupra „securității alimentare globale”, cerând comunității internaționale să intervină.
Președintele Klaus Iohannis a fost citat cu declarația sa și de BBC și Le Monde, acestea amintind de „atacuri inacceptabile” și „crime de război”.
În plus, radiodifuzorul britanic a publicat imaginile postate de utilizatorul român de Facebook Georgian Florea.
Acesta a surprins atacul rusesc de la Izmail de pe partea românească a frontierei, de la mică distanță, și a postat videoclipul pe rețeaua socială.
Dunărea este o barieră naturală între Ucraina și România și care servește efectiv ca o graniță fizică între cele două țări, remarcă CNN.
România este membră NATO, iar atacurile rusești asupra porturilor ucrainene la Dunăre în 24 iulie și 2 august anul curent sunt cele mai apropiate de teritoriul Alianței pe care Moscova le-a lansat de la începutul războiului.
Nu în ulimul rând, Articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice prevede că un atac asupra unui stat membru este un atac asupra tuturor membrilor. Articolul 5 mai garantează că resursele întregii alianțe sunt folosite pentru a proteja orice membru atacat.