Mircea Lucescu nu pleacă de la Dinamo Kiev în această vară, deși s-a speculat că antrenorul ar putea fi tentat să părăsească fotbalul din Ucraina sau chiar să se retragă. Clubul a transmis un mesaj în care i-a mulțumit tehnicianului de 77 de ani, care a început al patrulea sezon pe banca acestei echipe. Fenerbahce a vrut să-l „răpească” pe „Il Luce” în această vară, dar refuzul a fost categoric.
Mircea Lucescu rezistă la Dinamo Kiev din vara anului 2020, deși fanii l-au contestat din prima zi, iar în această perioadă a avut și multe oferte, una chiar în această vară de la Fenerbahce. Antrenorul român a suferit o operație acum aproape trei luni și deși va împlini 78 de ani pe 29 iulie nu se gândește la retragere.
Tehnicianul își dorește foarte tare să-și ia revanșa pentru insuccesul din campionatul trecut și este pregătit pentru sezonul cu numărul patru la formația din Ucraina. Clubul a ținut să puncteze acest moment pe site-ul oficial prin intermediul unui comunicat prin care i-a mulțumit pentrue efort, în condițiile în care țara este sfârtecată de război.
„În urmă cu trei ani, pe 23 iulie, Mircea Lucescu a devenit noul antrenor al lui Dinamo. Astăzi, îi mulțumim încă o dată pentru profesionalismul, dăruirea față de muncă și sprijinul pentru Ucraina.
Și, începem al patrulea an de muncă comună cu încredere în victorie”, este anunțul făcut de Dinamo Kiev prin intermediul site-ului oficial.
Mircea Lucescu mai are un an de contract cu Dinamo Kiev, iar presa din Ucraina scrie că la finalul acestuia antrenorul se va retrage de la echipă, dar și din fotbal. Există informații că își pregătește deja „urmașul” la formația din Ucraina. Dinamo trage nădejde că îl poate atrage în România, în procesul de reconstrucție al clubului din „Ștefan cel Mare”.