Simona Halep va afla curând verdictul în dosarul în care este acuzată de dopaj. Toate semnele indică acest lucru. Organizatorii US Open 2023 au inclus-o pe lista preliminară și este prima competiție din acest an la care se întâmplă așa ceva, iar doi jurnaliști germani au informații că verdictul o să apară în câteva zile.
Simona Halep a avut mari probleme după declanșarea scandalului de dopaj și a trăit doar în stres și emoții. Agenția Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) i-a blocat de mai multe ori judecata de la tribunalul Sport Resolutions, iar după ce a fost audiată, la finalul lunii trecute, ar fi trebuit să primească un verdict pe 13 iulie.
Doar că și această procedură a fost prelungită, din cauza volumului ridicat de documente și mărturii. Simona Halep și avocații ei au încercat să explice că a fost vorba de o contaminare accidentală cu Roxadustat a suplimentelor nutritive pe care le-a folosit dintr-un anume lot și nu despre dopaj. Sportiva s-a apărat și în privința bănuielilor că ar fi comis iregularități în „pașaportul biologic”.
Jucătoarea este suspendată provizoriu și nu a primit încă un rezultat la judecata de la Sport Resolutions, dar au apărut mai multe semne care oferă indicii asupra unui posibil deznodământ. Sportiva nu a fost luată în calcul pentru Australian Open, Roland Garros sau Wimbledon, primele trei turnee de Mare Slam ale anului, dar se află pe lista preliminară de la US Open 2023.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2023/07/Untitled.jpg)
Lista preliminară de la US Open 2023, publicată pe site-ul competiției
Organizatorii au precizat că jucătoarea de pe locul 55 WTA este suspendată provizoriu, dar este clar că au informații că până pe 28 august, când va avea loc startul, o să apară un verdict. Și încă unul care să-i permită să joace.
Doi jurnaliști germani cunoscuți au investigat situația și au informații că verdictul o să fie publicat peste câteva zile.
„Verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep este iminent. Potrivit informațiilor, o decizie în ceea ce este, probabil, cel mai mare caz de dopaj din istoria tenisului, verdictul este iminent. O decizie poate fi anunțată cel mai curând săptămâna viitoare”, scrie site-ul sportschau.de, prin jurnaliștii Hajo Seppelt și Nick Butler.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu pe data de 7 octombrie 2022, dar ultimul meci la jucat în august la US Open 2022, turneul unde a avut loc și testarea de unde au început toate problemele. ITIA a anunțat pe site-ul oficial că este singura sportivă care în acest moment este suspendată provizoriu.