Vica Blochina a fost una dintre cele mai admirate dansatoare de la barul Melody, un local extrem de cunoscut din Capitală, unde aveau acces numai persoanele înstărite. Iată cum arăta înainte de a intra în această lume. Mulți nu ar recunoaște-o la prima vedere.
Vica Blochina s-a născut în 8 august 1975, în Klaipeda, Lituania, dar a venit în România în urmă cu mai bine de 25 de ani. Ea a lucrat ca balerină în Clubul Melody, din Bucureşti, alături de o trupă de balet din Lituania, acesta fiind și locul unde l-a întâlnit pe Victor Piţurcă, cu care a avut o relație extraconjugală foarte mulți ani.
De altfel, ea a fost una dintre senzațiile barului Melody, un local unde veneau doar reprezentații sexului masculin cu statut ai acelor vremuri. Înaltă, blondă, cu forme amețitoare, aceasta a atras atenția multor oameni importanți, clienții faimosului local din Capitală.
În cadrul podcastului său de pe Youtube, vedeta a dezvăluit că pe latifundiarul din Pipera l-a cunoscut în același local și a povestit cum arunca teancuri de bani pe scenă, pentru fete.
”De mică am decis, am avut alegerile mele, bune rele erau ale mele. Eu am fugit de acasă, am plecat să dansez, am făcut școală de dans. Mi-am luat bagajul și m-am dus în Italia la ”Consumația” să găsesc prințul, și ce crezi, am ajuns la Costinești, nu aveam 18 ani, împlineam în august.
Eram la Azur și eram 12 fete și dansam. În fiecare seară mergeam la bar, acolo l-am cunoscut pe Gigi Becali și pe Bobi Păunescu. Ziua a fost sărăcie maximă, mâncam pâine cu ceapă și seara beam șampanie, mâncare cu toți oamenii buni, fotbaliști, antrenori.
Și viața a început să fie frumoasă, domnul Păunescu ne-a văzut atunci, el căuta pe cineva care dansa solo pentru barul Melody și m-a plăcut. Așa am venit la București. Acolo venea cea mai bună lume, la barul Melody.
Veneau fotbaliști, antrenori, președintele. Așa a venit și Gigi Becali și a aruncat cu bani pe scenă, ne trimiteau șampanii în fiecare seară.
Veneau Hagi, Pițurcă, Tăriceanu, Copos, Panduru. De acolo am început să mă formez, să primesc cadouri multe, salarii mari. Stăteam la Ambasador la hotel, dacă poliția ne oprea spuneam doar Viorel Păunescu și lumea încremenea.”, a povestit cea care a fost amanta lui Victor Pițurcă vreme de 16 ani.
Deși imaginile din perioada în care era vedeta barului Melody o înfățișează pe aceasta ca fiind o prezență extrem de frumoasă, fosta concurentă de Survivor România spune că nu îi plăcea cum arăta în tinerețe și ar dori să le dea uitării. Descoperă în Galeria FOTO mai multe imagini cu blondina.
Citește și: Vica Blochina a spus adevărul! Cadourile de lux pe care le-a primit de la bărbații bogați din viața ei