Dinamo nu are liniște nici după ce a promovat în SuperLiga României. Instanța a amânat decizia în privința planului de reorganizare a clubului, aflat în insolvență, iar acționarii au de achitat o sumă uriașă până pe data de 23 august. Situația este tot mai complicată.
Dinamo are probleme uriașe înaintea primul meci oficial din acest sezon, duelul cu Universitatea Craiova, programat pe 17.07.2023. Fanii sperau ca după promovare și după schimbarea acționarilor, situația de la echipă să fie mult mai bună. Doar că lucrurile nu stau deloc așa. În această dimineață a avut loc o nouă înfățișare la Tribunalul București, în care ar fi trebuit să se afle un verdict în ceea ce privește planul de reorganizare.
În sala de judecată au fost prezenți Andrei Nicolescu, Claudiu Balog, practicianul în insolvență cu drept de semnătură din partea RTZ, avocatul Asociației Peluza Cătălin Hîldan, dar și avocata lui Diego Fabbrini, Carmen Radu, al cărei client este înscris la masa credală.
Judecătorul sindic a analizat situația, dar a amânat verdictul. Noul termen a fost stabilit pentru data de patru septembrie, ceea ce aduce o problemă foarte mare. Jurnaliștii de la gsp.ro susțin că în momentul în care a părăsit sala de judecată, președintele clubului Dinamo, Andrei Nicolescu, și-a pus mâinile în cap, disperat. El este cel care acum câteva săptămâni i-a averizat pe fani că acționarii de la compania Red&White nu vor aduce un „camion de bani”.
În aceste condiții, Dinamo trebuie să meargă mai departe cu vechiul plan de reorganizare. Doar că termenii din acest document nu sunt deloc favorabili, iar clubul trebuie să găsească până pe data de 23 august suma de 1,6 milioane de euro și să achite datoriile.
În cazul în care clubul nu va achita aceste sume, judecătorul ar putea să considere, pe data de 4 septembrie, că gruparea din „Ștefan cel Mare” nu are posibilitatea să respecte un plan de reorganizare.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Până în luna noiembrie, clubul ar trebui să achite alte două milioane de euro, o piatră de moară care poate prăbuși Dinamo în faliment.