Nu puține sunt situațiile în care cursele de avion pot întârzia sau pot fi anulate. Foarte mulți se întreabă ce pot face dacă trec printr-o astfel de situație. Compania aeriană de zbor, Wizz Air a venit cu o serie de clarificări pentru pasageri. Ce spun reprezentanții companiei?
Foarte mulți turiști se întreabă ce pot face dacă avionul întârzie mai mult de cinci ore. Reprezentanții companiei Wizz Air au venit cu clarificări. Potrivit acestora, pasagerii au posibilitatea de reprograma zborul sau de a primi o rambursare a acestuia.
„În cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului”, a comunicat compania pentru HotNews.
În cazul unui zbor anulat, situația este asemănătoare. Pasagerii pot reprograma online zborul. Însă, acest lucru se va face în limita locurilor disponibile. De asemenea, turiștii afectați de o asemnea situația pot cere ajutor prin intermediul aplicației mobile, prin SMS și e-mail și pot obține asistență de la agenții de handling din aeroport responsabili de zborul respectiv.
„Pasagerii afectați de anulări își pot reprograma călătoria online gratuit pe zboruri ulterioare, în limita locurilor disponibile, accesând contul Wizz Air, conform instrucțiunilor comunicate în notificarea trimisă prin e-mail.
Pasagerii care au nevoie de asistență pentru reprogramarea zborului Wizz Air pot contacta Centrul telefonic pentru asistență specială și solicita ajutor la numărul de telefon cu tarif normal, indicat pentru fiecare țară”, transmite compania.
Wizz Air vine și cu un sfat pentru turiștii dornici de vacanță. Reprezentanții companiei îi sfătuiesc pe aceștia să-și rezerve biletele direct la compania aeriană. În acest fel, aceștia vor putea afla în timp util toate informaţiile necesare despre posibilele modificări.
Te-ar putea interesa și: Mărturia unui român din avionul care a aterizat de urgență în Roma. Ce au primit pasagerii umiliți de către Wizz Air: ”Își bat joc de noi” EXCLUSIV
Există posibilitatea ca pasagerii să primească și cazare. Însă, acest lucru se întâmplă doar în anumite situații. Compania poate asigura cazare peste noapte doar dacă zborurile sunt anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițial.
„Totodată, în conformitate cu legislația europeană și politica companiei, Wizz Air asigură cazarea peste noapte a pasagerilor într-un hotel, în cazul zborurilor anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițială, precum și transferul pasagerilor între aeroport și hotel.
Atunci când următorul zbor Wizz Air către destinația inițială este efectuat la o dată ulterioară, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru zilele premergătoare zborului respectiv. În cazul reprogramării zborului și achiziționării unui nou bilet de la un alt operator aerian, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru o singură noapte”, spune compania.
Reprezentanții companiei aduc la cunoștiință și faptul că pasagerii își pot căuta cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate.
„În cazul în care disponibilitatea redusă și imposibilitatea agenților de handling de a găsi camere de hotel nu permit cazarea pasagerilor, aceștia sunt informați printr-un e-mail că pot căuta soluții de cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate, într-o valoare rezonabilă, pe baza documentelor care atestă rezervarea camerei(lor) de hotel.
De asemenea, în cazul întârzierilor mai mari de două ore, pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă și alimente cu o valoare proporțională cu durata întârzierii”, mai notează compania.
Te-ar putea interesa și: Clipe de coșmar pentru Maria Dragomiroiu și Sanda Ladoși din cauza Wizz Air: ‘Bătaie de joc’