Scene de o cruzime inimaginabilă au avut loc pe o stradă din Reșița, acolo unde o femeie de 48 de ani a fost surprinsă în timp ce abandona într-o pungă o pisică rănită. Din păcate, astfel de gesturi inumane sunt întâlnite deseori, în timp ce autoritățile competente încearcă pe cât posibil să evite fenomenul abandonului. Acesta este și cazul din Reșița, acolo unde femeia vinovată a primit o amendă pe care nu o va uita vreodată.
O femeie de 48 de ani din Reșița a fost amendată cu suma maximă prevăzută de lege, după ce a abandonat o pisică rănită într-o pungă de plastic, pe strada Libertății din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin.
Incidentul a fost raportat polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor, care au descoperit pisica abandonată într-o stare de suferință.
Imediat după primirea sesizării, polițiștii au început investigațiile și au reușit să identifice femeia responsabilă, urmând ca aceasta să primească o amendă consistentă, mai exact suma maximă pe care oamenii legii o pot solicita în acest caz, respectiv 12.000 de lei.
Deși abandonarea animalelor constituie o contravenție care se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a considerat că pentru fapta sa caracterizată prin lipsă de milă și grijă față de o ființă aflată în suferință, femeia merită amenda maximă.
”O femeie de 48 de ani, din Reşiţa, care a abandonat astăzi, pe stradă, o pisică rănită, a fost sancţionată cu amendă de 12.000 de lei.
Azi, în jurul orei 10:30, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizați despre faptul că o pisică rănită zăcea abandonată pe strada Libertăţii din Reşiţa, într-o pungă de plastic.Imediat, poliţiştii au început verificările şi au identificat persoana care a abandonat animalul, fiind vorba despre o femeie de 48 de ani, din Reşiţa.
Pentru fapta comisă, a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 12000 de lei”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Pisica rănită a fost încredințată de oamenii legii unei asociații pentru protecţia animalelor, astfel că, oamenii cu suflet bun de acolo, vor avea grijă de animăluț, asigurându-se că va fi tratată corespunzător până când se va afla în afara oricărui pericol.
Poliţiştii îi îndeamnă pe cetăţeni să nu rămână indiferenți la astfel de fapte şi să sesizeze abandonul unor animale sau alte situații în care acestea sunt în pericol la telefon 0255/502699 sau prin email la cabinet@cs.politiaromana.ro.
În luna mai, alte două persoane au fost amendate cu 8.000 de lei după apariția unei filmări, în care cele două femei erau surprinse abandonând un câine, în comuna băcăuană Racova. Poliția s-a autosesizat după apariția materialului video pe o reţea de socializare.
”Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, privind abandonarea unui câine pe raza comunei Racova, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bacău s-au sesizat din oficiu, stabilind faptul că, la data de 25 aprilie a. c., două persoane ar fi abandonat, dintr-un autovehicul, un câine, pe raza comunei Racova.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele în cauză şi sancţionate contravenţional conform Legii 205/2004, privind protecţia animalelor, cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei”, transmite, luni, Poliţia Judeţeană Bacău.