Carlo Ancelotti, actualul antrenor al echipei Real Madrid, va prelua funcţia de selecţioner al naționalei „cariocas” în vara anului 2024. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), care a precizat și cine va fi noul tehnician interimar al reprezentativei sud-americane.
Vestea a căzut ca un trăsnet în Spania. Actualul antrenor al echipei Real Madrid va fi noul selecționer al naționalei Braziliei din anul 2024, când îi expiră contractul cu vicecampioana din Primera Division. Anunțul a fost făcut chiar de preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), care a precizat că până la sosirea tehnicianului italian, reprezentativa va fi condusă de Fernando Diniz, antrenorul formației Fluminense.
„Fernando Diniz urmează să conducă destinele echipei Braziliei pentru un an. Sunt sigur că o va face cu multă competenţă, aşa cum a făcut întotdeauna. El este antrenorul şi o va conduce pe Fluminese şi echipa naţională în acelaşi timp. Pentru noi, ca antrenor al selecţionatei Braziliei, nu este interimar. Are un contract pe 12 luni.
Va face tranziţia către Ancelotti, care va sosi la Copa America”, a declarat preşedintele CBF, Ednaldo Rodrigues.
Naţionala Braziliei s-a despărţit de fostul său selecţioner Tite după Cupa Mondială 2022 din Qatar, iar la meciul amical din acest an, cu Maroc, a fost condusă de un interimar. Reprezentativa din „Țara Cafelei” a pierdut duelul.
Jurnaliștii de la Marca au analizat această situație și s-au întrebat ce se va întâmpla cu postul lui Carlo Ancelotti de la Real Madrid, dacă echipa va pierde câteva meciuri. Conducătorii clubului au transmis că au deplină încredere că tehnicianul italian nu-și va neglija atribuțiunile de la echipa de club și chiar au precizat că știau de aceste negocieri.
BREAKING: Carlo Ancelotti will become new Brazilian national team head coach starting from June 2024. 🚨🟢🟡🇧🇷
CBF president Ednaldo just confirmed that Ancelotti will be new manager of Brazil “starting from Copa America 2024”.
Carlo will respect his contract at Real Madrid. pic.twitter.com/pu4AO9m5eZ
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 5, 2023
Ziariștii susțin și că cei care conduc gruparea spaniolă nu au renunțat chiar la planul de a semna un nou contract cu Ancelotti, din anul 2024, în speranța că antrenorul va accepta să lucreze în două locuri.
Carlo Ancelotti este în vacanță, iar peste câteva zile va începe antrenamentele cu echipa de club.