22 iun. 2023 | 16:12

Alimentele de bază care se ieftinesc în România. Câte produse au preț deja mai mic în Franța

Politică
Alimentele de bază care se ieftinesc în România. Câte produse au preț deja mai mic în Franța
Companiile din Franța primesc sancțiuni financiare dacă nu își respectă promisiunea

Noul Guvern instalat la Palatul Victoria, în frunte cu Marcel Ciolacu anunță care sunt alimentele de bază care se ieftinesc în România, cerând marilor lanțuri de magazine inclusiv diminuarea adaosurilor comerciale practicate. Dar, deși deschiși la dialog, reprezentanții ultimei părți nu prea par încântați de cererile stipulate de noul premier. În aceeași măsură se poate pune o întrebare, ieftinirea unor alimente de bază și a adaosurilor comerciale practicate de magazine poate duce la o creștere a puterii de cumpărare? În comparație, în Franța, unul din marii retaileri, regăsiți și pe plan local, a anunțat o decizie fără precedent. Citește mai departe și vezi care sunt alimentele de bază care se ieftinesc în România.

Criza prețurilor și lipsa de control a guvernului

Odată cu apariția noilor crize, românii au asistat la o adevărată explozie a prețurilor, mai ales la alimentele de bază. În unele cazuri, cum a fost de exemplu în cazul laptelui, prețurile au crescut cu până la 50%, iar întreg lanțul, de la poarta fermelor, la fabricile de producție și până la distribuitori și magazine, au fost nevoiți să-și majoreze prețurile.

Vezi și: Alimentele consumate de milioane de români se pot ieftini. Vestea primită de la Guvern

Dar, contrar mersului lucrurilor, fermierii se plângeau că au fost nevoiți să scadă prețul de la cel puțin 2 lei, la 1,50 lei pe litru, ca urmare a presiunilor puse de ceilalți membri din acest întreg lanț. De cealaltă parte, restul de producători de alimente de bază, precum uleiul, zahărul, pâinea, etc, au pus pe seama creșterii prețurilor la energie, gaze și combustibili, majorările de prețuri, iar asta a dus la scăderea puterii de cumpărare, cu rata de indexare a salariilor și a pensiilor, care este și-așa una extrem de mică.

Fosta guvernare pierdea controlul asupra acestei situații, iar subvențiile la gaze, energie sau combustibili nu a ajutat și nici nu a reușit să amelioreze creșterile de prețuri. Rata mare a inflației, salariile și pensiile extrem de mici, au dus la un haos și o destabilizare a întregului climat economic românesc.

Vezi și: Se măresc salariile de la 1 ianuarie 2024. Românii vor primi mai mulți bani, mesajul premierului Marcel Ciolacu

În același timp, organizațiile de producători, distribuitori, consumatori și liderii sindicatelor și-au exprimat nemulțumirea față de mecanismele actuale de administrare a controlului prețurilor și salariilor. Deși multe voci cereau înghețarea generală a prețurilor, guvernul a ingnorat toate aceste cereri, iar analiștii spuneau că o astfel de decizie oricum nu ar mai fi rezolvat nimic.

Marcel Ciolacu anunță care sunt alimentele de bază care se ieftinesc în România. Reacția marilor lanțuri de magazine

Odată instalat la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu anunța că dorește ieftinirea în cazul alimentelor de bază, cerând în acelațși timp reprezentanților marilor lanțuri de magazine și diminuarea adaosurilor comerciale, în unele cazuri acesta fiind și chiar de 300%.

De altfel, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Asociația marilor lanțuri de magazine, încercând să găasească o cale de negociere asupra ultimei cerințe, iar reacția marilor lanțuri de magazine nu a fost una tocmai pozitivă.

Vezi și: Alimentele de bază care s-au ieftinit cel mai mult în ultimul an. Au ajuns la cel mai mic nivel

Dar, conform Profit.ro, astăzi Marcel Cilacu a reușit o primă victorie, anunțând care sunt alimentele de bază care se ieftinesc în România, iar lanțurile de magazine ar fi de acord să reducă pentru o perioadă de timp prețurile la cel puțin 10 alimente de bază.

Concret, alimentele de bază care se ieftinesc în România sunt carnea, pâinea, laptele, brânzeturile, ouăle, mălaiul, făina, uleiul, legumele și fructele.

”Aş vrea să încep cu o veste bună, am primit deja răspunsul marilor lanţuri de magazine, la propunerea noastră privind schema de reducerea a preţurilor la alimentele de bază şi vă pot spune că retail-erii au transmis deja o primă listă cu produsele vizate.

Avem, astfel, toate condiţiile pentru ca în perioada următoare să finalizăm un acord sau un act normativ şi aş dori să le mulţumesc pentru promptitudine şi pentru această abordare”, a anunțat astăzi premierul Marcel Ciolacu.

Vezi și: Anunț surprinzător din Ungaria. Se plafonează în continuare prețurile pentru alimentele de bază

În Franța, Carrefour a redus prețurile la 500 de produse

Paradoxal, deși pe plan local marile lanțuri strâmbă din nas, în Franța, Carrefour a început să reducă prețurile în această săptămână la aproximativ 500 de produse. Reducerile, conform Reuters, sunt cu aproximativ 10% în medie și vizează produse alimentare și de igienă de la 400 de mărci și 100 de mărci private.

Vezi și: Magazinul care a înghețat prețurile pentru 30 de produse de bază. Sute de mii de români se vor bucura pentru decizia din Spania

Conform Reuters, reducerile de prețuri sunt făcute în contextul în care cele mai mari companii alimentare din Franța s-au angajat să reducă prețurile la sute de produse începând cu luna iulie, a declarat săptămâna trecută ministrul de finanțe Bruno Le Maire, amenințând cu sancțiuni financiare dacă nu își vor respecta promisiunea.