În urmă cu ceva timp, un clip video cu o interpretare în grup a unei melodii celebre a devenit viral. Mai fascinantă decât videoclipul este însă povestea din spate.
În cazul în care o melodie ți-a făcut pielea de găină, te-a sensibilizat sau ți-a tăiat respirația, poți aprecia faptul că există ceva special în spatele unor piese mai mult sau mai puțin populare. Pornind de la această premisă, Koolulam este o inițiativă social-muzicală construită în jurul credinței că muzica poate inspira armonie și pace între oameni.
Cei de la Koolulam și-au făcut o tradiție din a organiza cântări în masă, fără profesioniști, doar cu scopul de a aduce oameni împreună. Unul dintre cele mai recente evenimente ale lor a avut loc pe 14 iunie 2018, la Turnul lui David, în Ierusalim. La acel moment special au participat aproximativ 1000 de evrei, creștini și musulmani. Toți au cântat împreună One Love, de la Bob Marley.
Evenimentul s-a desfășurat în noaptea de Ied al-Fitr, ziua care machează finalul Ramadanului, o lună de post și introspecție din calendarul musulman, în onoarea vizitei istorice în Israel a liderului religios Sheikh Haji Yahya Cholil Staquf din Indonezia. El este și secretarul general al Nahdlatul Ulama, cea mai mare organizație musulmană din lume.
Ideea acestui eveniment i-a aparținut lui Staquf, care a contactat oficialii din Koolulam, după ce le-a văzut câteva cântece pe internet. El le-a povestit despre vizita sa istorică în Israel și le-a menționat că și-ar dori să participe la o cântare interetnică.
Administratorii Turnului lui David și oficialii Jerusalem.com s-au oferit să sponsorizeze evenimentul. ”A fost o confluență uimitoare potrivită pentru agenda noastră ca fiecare persoană să fie parte din evenimentele noastre, indiferent de unde vine sau în ce crede. Și ce locația ar putea fi mai potrivită decât acest spațiu istoric pentru a găzdui oameni din trei religii diferite, cântând împreună în engleză, ebraică și arabă.”, a afirmat Michal Shahaf Shneiderman, confondatorul și managerul general al Koolulam.